Un adolescent român este implicat într-o crimă care a şocat Germania. Băiatul de 17 ani a ajutat doi prieteni, frate şi soră, să îşi ucidă tatăl după ce l-au atras într-o pădure de la periferia Berlinului. Patru minori ar fi fost implicaţi în cumplita faptă. Românul şi fiul victimei sunt acum în arest. 

Cei patru adolescenţi l-au atras pe sirianul în vârstă de 40 de ani într-o parcare de lângă pădure. Bărbatul a fost împuşcat de mai multe ori şi ucis pe loc. 

Martor: Am auzit două bubuituri, focuri de armă, iar după 30 de secunde alte două focuri de armă. 

Autorii crimei din Germania sunt cei doi copii ai victimei, o fată de 14 ani şi un băiat de 16 ani

Ceilalţi doi complici sunt iubita băiatului, în vârstă de 15 ani, şi un tânăr de 17 ani cu cetăţenie română. Scena crimei înfiorătoare a fost Berlin Gatow, unul dintre cele mai liniştite cartiere din capitala Germaniei. 

Martor: Sigur că am fost înspăimântat şi m-am gândit că trebuie să chemăm imediat poliţia, dat fiind că am găsit un cadavru. Este păcat că nu a fost nimeni de faţă, nu a putut oferi nimeni ajutor. 

Poliţia a lansat un apel la martori, iar cu informaţiile obţinute au fost identificaţi criminalii.  

Martin Halweg, poliţist: Operaţiunea de căutare se derulează în apropierea unei zone rezidenţiale. Este utilizat un elicopter pentru a verifica perimetrul din aer, bineînteles că sunt verificate şi rutele de la sol, spre ieşirile din oraş. 

Karen Sommer, procuror: Pentru copii, există riscul unei proceduri penale, în virtutea legii privind delincvenţa juvenilă, legea prevede responsabilitate penală, iar pedepsele sunt cuprinse între şase luni şi zece ani.

Cei doi băieţi au rămas în custodia poliţiei, în timp ce fetele sunt în libertate, în grija mamelor. În cazul lor, parchetul a decis că nu pot fi arestate preventiv din cauza vârstei, deşi sunt responsabile penal, scrie observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.