Ajutorul umanitae oferit de Biserica Ortodoxă Română de la începutul războiului din Ucraina până în prezent se ridică la peste 26 de milioane de lei, din care 2,5 milioane în săptămâna 18-24 martie. Peste 11.000 de locuri de cazare pentru refugiaţi sunt puse la dispoziţie.

Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, în perioada 18-24 martie, pe platforma online ajutăcubucurie.ro a Patriarhiei Române, în colaborare cu Federaţia Filantropia, au fost donate sumele de 17.450 lei şi 340 euro.

La nivelul Patriarhiei Române, în acelaşi interval, s-au adăugat ca participante la acţiuni caritabile 1.926 de persoane din rândul preoţilor şi al voluntarilor.

„Sprijinul umanitar acordat în aceste ultime zile a însumat 1.358.889 lei, acesta constând în bani şi produse (hrană caldă, alimente, hrană pentru bebeluşi, produse igienico-sanitare, medicamente, pături, articole de îmbrăcăminte, jucării etc.). La acest sprijin se adaugă mai multe tipuri de servicii sociale în derulare (de traducere – 9.427 beneficiari; de consiliere şi orientare – 8.944 beneficiari, medicale – 164 beneficiari şi educaţionale – 6.741 beneficiari, precum şi sprijin logistic, constând în spaţii de adăpost – cort/containere şi transport)”, a arătat sursa citată.

În ceea ce priveşte cazarea refugiaţilor, locurile pentru aceştia se ridică în prezent la 11.018, dintre care 7.301 cu servicii de masă incluse.

Totodată, au fost realizate încă 62 de transporturi umanitare în România, 7 transporturi în Ucraina şi 2 transporturi în Republica Moldova. Valoarea acestor noi transporturi se ridică la suma de 977.862 lei.

Campania Patriarhiei Române „Donează sânge pentru Ucraina” a continuat şi în ultima săptămână, la ea participând 342 de noi persoane donatoare.

În perioada 18-24 martie, ajutorul umanitar oferit de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române şi Federaţia Filantropia se ridică la suma de 2.529.456 lei.

Astfel, ajutorul total oferit de Biserica Ortodoxă Română de la declanşarea războiului din Ucraina până în acest moment este de 26.224.213 lei, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.