Actorul francez Alain Delon a suferit un accident cardio-vascular în urmă cu câteva săptămâni şi a avut o „uşoară” hemoragie cerebrală, iar în prezent se odihneşte într-o clinică din Elveţia, a anunţat joi fiul său cel mare, Anthony Delon, citat de AFP.
Funcţiile sale vitale sunt „perfecte, iar starea lui este stabilă, potrivit medicilor”, a precizat Anthony Delon într-o declaraţie transmisă AFP.
„Tatăl meu a suferit un accident cardio-vascular şi a avut uşoară hemoragie cerebrală”, a explicat el în text.
„A fost operat la Pitié-Salpętričre (spital din Paris, n.a.), unde a stat trei săptămâni la terapie intensivă. Întreaga familie a stat cu rândul la patul său, fratele meu, sora mea şi mama mea, Nathalie”, a precizat el.
„Tatăl meu s-a întors în Elveţia şi se odihneşte liniştit într-o clinică”, a continuat el. „Sora mea, care locuieşte acum în Elveţia, îi urmăreşte îndeaproape recuperarea şi ne ţine la curent cu evoluţia zilnică”, se precizează în finalul declaraţiei.
Presa internațională a scris despre starea actorului
În ultimele săptămâni, mai multe reviste dedicate celebrităţilor, printre care Closer şi Here, au susţinut că actorul a fost victima unui accident cardio-vascular şi a unei hemoragii cerebrale.
La jumătatea lunii iunie, anturajul profesional al lui Alain Delon a precizat pentru AFP că actorul a fost internat la Spitalul American din Neuilly-sur-Seine (Hauts-de-Seine) „pentru vertij şi dureri de cap aparent minore”. „Simptome ale unei aritmii cardiace de care suferă actorul”, a explicat sursa precizând că vedeta a fost supusă unor examene medicale şi urmează să fie externată curând”.
Figură sacră a cinematografiei, Alain Delon a primit un Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes în urmă cu câteva săptămâni, distincţie înmânată de fiica sa, Anouchka.
Lasa un raspuns