Dacian Cioloş a anunţat, sâmbătă dimineaţa, printr-un mesaj pe pagina sa de socializare, că va candida la alegerile europarlamentare de anul acesta.
„Candidez la alegerile europarlamentare. A fost o decizie dificilă, pentru că orice discuție care avea legătură cu acest subiect începea cu îngrijorarea celor din jurul meu: „Îți dai seama că te vor ataca? Că vor spune că vrei să pleci la Bruxelles?“. Nu o dată am analizat ce avem de făcut atunci când PSD și „analiștii“ lor în simbrie vor începe să ne atace – pe mine și pe colegii mei – cu vorbele și manipulările lor otrăvite.
Până în momentul în care mi-am dat seama că greșeam fundamental. Agenda acestor indivizi care au capturat țara, care vor să decidă cum trăim, cum gândim, cum ne va arăta viitorul, nu este și nu poate fi agenda noastră. România trebuie să fie o țară în care familiile să se bucure de viață și de prieteni, în care oamenii să aibă parte de normalitate, să poată avea încredere unii în ceilalți, să meargă cu satisfacție la serviciu, să aibă tragere de inimă și energie pentru o plimbare în parc sau pentru o piesă de teatru. Să nu aibă serile otrăvite de țipete și de nevroze”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.
„Proiectul meu este în România”
„Aș vrea să fie foarte clar: proiectul meu este în România. Altfel, nu ar fi fost nevoie să inițiez un proiect politic aici si as fi fost de mult la Bruxelles sau in alta parte. Am inițiat PLUS pentru a lucra în România și pentru România. Iar candidatura la Parlamentul European se înscrie perfect în această logică.
Noi, cei care credem că România trebuie să se schimbe și că se poate schimba, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru asta. E nevoie de curaj și de perseverență. Vă invit alături de noi, pentru că împreună putem schimba România”, mai afirmă Dacian Cioloş.
Lasa un raspuns