Am început să mă simt de parcă aș trăi tot timpul cu o secure deasupra capului

de Dragoș Huțuleac

Am început să mă simt de parcă aș trăi tot timpul cu o secure deasupra capului. De vină au fost și epidemia de covid, și inflația, și războiul, și variola maimuței, și prețurile utilităților. Am ajuns să citesc teorii ale conspirației mai ceva ca în facultate nu din altă cauză, dar parcă prefer să cred că e vorba de așa ceva decât de faptul că suntem prea proști ca să ne revenim. Deși, obiectiv vorbind, prostia și alegerile făcute din prostie sunt cauzele stării de fapt în care am ajuns. Și parcă nu ne săturăm. Preferăm să girăm cu încredere un sistem greșit de valori, care își dovedește insuficiența și limitele de la an la an. Preferăm să fim „politically correct” decât să recunoaștem că ne deranjează promovarea excesivă a acestui trend și că singurul standard care trebuie luat în considerare atunci când vorbim de relațiile între oameni este decența. Pentru că decența pune accentul pe educație, pe valori tradiționale, pe acceptare și toleranță. Fugim de acest termen, de „toleranță” de parcă ar fi ceva greșit în relațiile cu minoritățile. Valorile „tradiționale” au devenit ciumate…

 Fie că vorbim despre minoritățile de gen, politice, religioase, culturale, etc, liderii lor trebuie să accepte că pot fi tolerate, cel mult acceptate, dar atât. Indiferent cât scandal vor face, indiferent câte fonduri vor primi pentru a fi promovate, indiferent de orice. Și e corect să fie așa. E incorect ceea ce fac ei: că se promovează peste măsură sperând că vom deveni ca dânșii sau că vom permite orice exces de-al lor ca pe o normalitate, că le vom îmbrățișa fără niciun comentariu doctrina, stilul de viața, șa.m.d.. Nu se va întâmpla asta. Vom conviețui, fără opresiune, fără să-l facem pe minoritar să se simtă prost pentru ceea ce e, pentru ceea ce gândește, pentru ceea ce face. Dar mai mult, nu. Totodată minoritarul trebuie să știe că are responsabilități în relația cu noi. Dacă noi îl respectăm, și el ne datorează o formă similară de respect. Toleranța și acceptarea trebuie să fie reciprocă. Ori acum, personal, îmi pare că trăim într-o dictatură a minorităților, de orice fel, care în loc să se bucure de echilibrul existent, încearcă să se impună cu orice preț, de parcă ele dețin adevărul suprem iar noi, majoritarii, suntem niște viermi care trebuie să dispară sau să se transforme ca să le fie lor pe plac. Le-aș zice „hai sictir!, dar sunt sigur că va fi considerată o afirmați jignitoarea și discriminatorie așa că nu zic.

Oricum, iți vine să te c..i în ea democrație când vezi că majoritatea nu mai contează, că vocea celor mulți este ignorată, că secole de cultură și spiritualitate sunt date deoparte ca să facă loc noilor inepții debitate de promotorii minoritarilor, ca și cum asta ar fi noua normalitate. Sigur e „nouă”, dar e departe de a fi „normalitate”. Hai noroc!