Primarul Ion Lungu a înmânat ambasadoarei Franței, Excelența Sa, Laurence Auer, într-un cadru festiv pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava.
„Am avut astăzi onoarea să înmânez titlul de Cetățean de Onoare doamnei Laurence Auer. Principalele considerente pentru care a fost decernat acest titlu au fost: rolul important jucat de domnia sa în realizarea Alianței Franceze la Suceava; includerea municipiului Suceava, în Maratonul de Business, organizat de Camera de Comerț și Industrie Franceză; organizarea de către Ambasada Franței a Competiției de proiecte Orașe Durabile-exemple de bună practică; implicarea Excelenței Sale în gestionarea problemei legată de migranții ucraineni, ca urmare a războiului din această țară, domnia sa vizitând de mai multe ori Vama Siret; pentru proiectul de bune practici de la Ambro Suceava, Excelența Sa vizitând de mai multe ori acest agent economic important, care este pe primul loc la cifra de afaceri din municipiu, având acționariat francez. În același timp domnia sa este un prieten adevărat al Sucevei și Bucovinei, promovând zona noastră. Sunt convins că relațiile dintre municipiul Suceava și Ambasada Franței vor cunoaște o dezvoltare dinamică în perioada următoare, când ne dorim să dezvoltăm colaborarea și cu alte orașe din Franța”, a declarat Ion Lungu.
Lasa un raspuns