Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava au identificat, pe raza comunei Gălăneşti, mai multe utilaje care exploatau agregate minerale din albia minoră a râului Suceava, fără a deţine actele de reglementare, persoana juridică responsabilă fiind amendată cu 80.000 de lei, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR).

„În urma constatărilor făcute, pe teren şi a măsurătorilor topogeodezice efectuate, a rezultat un volum de agregate minerale de circa 800 metri cubi exploatat ilegal. Persoana juridică responsabilă de exploatarea de agregate minerale, fără a deţine acte de reglementare, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 80.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, SGA Suceava va proceda la recuperarea prejudiciului creat, aplicând de 10 ori contribuţia pentru materialul excavat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, se precizează sursa citată.

Reprezentanţii ANAR atenţionează cetăţenii şi persoanele juridice că starea de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus „nu poate constitui motiv de încălcare a legislaţiei în domeniul apelor”.

„Orice activitate care are legătură cu apele se poate realiza, numai dacă titularul deţine acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, eliberate la cerere de către instituţia noastră”, se menţionează în comunicat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.