În perioada 5 – 9 iulie, Direcția de Ordine Publică a Poliției Române, prin Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, a derulat o acțiune în județul Suceava pentru prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național.
De asemenea, a fost verificată respectarea dispozițiilor legale de către agenții economici, pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.
În total au fost controlați 12 agenți economici, cu obiect de activitate în domeniul forestier, fiind constatată o infracțiune de fals intelectual.
Totodată, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 125.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 677,626 metri cubi de material lemnos, în valoare aproape 170.000 de lei.
În activități au fost angrenați polițiști specializați în domeniul silvic din Suceava, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Maramureș și Vrancea, precum și specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, gărzile forestiere din Suceava, Focșani, Oradea, Ploiești și Râmnicu Vâlcea.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul logistic al Inspectoratului General de Aviație al MAI.
Lasa un raspuns