Zilele trecute, discuțiile la nivel înalt între oficialii NATO și cei ai Rusiei s-au încheiat în coadă de pește. Așteptările nu erau oricum ridicate în privința unui compromis de vreme ce Rusia continua să amenințe Ucraina cu o invazie totală, iar NATO nu dorea să facă concesii cu privire la stoparea extinderii Alianței către Est. Toate acestea l-au făcut pe Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, să declare pesimist la sfârșitul discuțiilor că: „În acest moment, există un risc real de apariție a unui nou conflict armat în Europa”. Dar ce anume merge prost?
Rusia, SUA și dilema prizonierilor
Negocierile dintre Rusia și Statele Unite ne pun în fața unei situații interesante des întâlnită în teoria jocurilor, anume: dilema prizonierilor. Acesta este un joc de sumă zero în care câștigul unei părți înseamnă în mod automat o pierdere pentru cealaltă tabără. Pe scurt lucrurile arată astfel: doi prizonieri sunt bănuiți că au comis o infracțiune a cărei pedeapsă maximă este 25 de ani (pedeapsa diferă în majoritatea interpretărilor). Celor doi li se propune o înțelegere comună. Dacă primul prizonier mărturisește și al doilea rămâne tăcută, atunci primul scapă și al doilea primește pedeapsa maximă. La fel și vice-versa. Pe de altă parte dacă ambii rămân tăcuți, atunci ambii vor ispăși doar 1 an de închisoare. În fine, dacă ambii mărturisesc, atunci ambii vor primi 5 ani de închisoare. Din cauza neîncrederii reciproce, în final ambii deținuți calculează că rațional ar fi să mărturisească, rezultând astfel 5 ani de închisoare pentru ambii. Dacă ar fi rămas tăcuți amândoi, atunci amândoi ar fi scăpat cu doar 1 an de închisoare. Totuși, lucrul acesta implica un risc disproporționat, pentru că o trădare din partea celuilalt ar fi dus la 25 de ani de închisoare.
Relațiile NATO – Rusia din prezent pot fi înțelese prin această interpretare. Rusia se teme de o extindere a NATO înspre granițele sale. Putin știe că securitatea Rusiei a fost garantată atunci când între ea și alte mari puteri au existat așa numite zone-tampon. Pactul Ribbentrop-Molotov a asigurat pentru o vreme o astfel de zonă tampon între Uniunea Sovietică și Germania Nazistă, prin împărțirea Poloniei. În epoca Războiului Rece, zona tampon a Rusiei a fost extinsă către Vest prin regimurile comuniste clientelare din Europa Centrală și de Est. Dar valul revoluțiilor de la 1989 a măturat guvernele comuniste din aceste locuri. Au urmat apoi valuri succesive de extindere a Alianței Nord-Atlantice către Est, lucru care însemna în practică, o zonă tampon mult mai mică pentru Rusia. Acest val de extindere al NATO a început să atingă acum și statele din zona ex-sovietică, lucru de neacceptat pentru Moscova care a dat de înțeles clar în 2008, atunci când a invadat Georgia, că nu va accepta o astfel de extindere.
Vladimir Putin, așa cum arată și Angela Stent în cartea Putin’s World: Russia Against the West and With the Rest și-ar dori să renegocieze finalul Războiului Rece. Lucrul acesta este evident imposibil de realizat în prezent. Temându-se că Ucraina ar putea face parte dintr-un viitor val de extindere a NATO, Putin pare a fi dispus să facă orice pentru a o păstra în orbita Rusiei, inclusiv să o invadeze militar.
Statele Unite, pe de altă parte, cer Rusiei insistent să își retragă trupele militare de la granița cu Ucraina, dar așa cum vedem și din dilema prizonierilor, neîncrederea face ca această decizie să fie una imposibilă în prezent pentru că ar putea duce la cel mai rău scenariu posibil pentru Rusia.
Cum ieșim din dilema prizonierilor
Prin urmare, întrebarea fundamentală e cum ieșim din dilema prizonierilor? Răspunsul ar putea fi intuit de unii: trebuie să schimbăm recompensele jocului. Într-un joc de sumă nulă nimeni nu este dispus să cedeze, pentru că poate fi prins pe picior greșit. Pe de altă parte, într-un joc cu sumă pozitivă putem găsi modalități de a depăși dilema.
Sancțiunile economice cu care Statele Unite amenință Rusia în cazul unei invazii a Ucrainei nu par a produce acel tip de descurajare imaginat de decidenții politici de la Washington și din capitalele europene. Nici pericolul declanșării unui război de gherilă pe teritoriul Ucrainei nu pare a reprezenta un factor major de descurajare pentru Putin. Până la urmă, astfel de avertismente au fost lansate de unele persoane și înaintea invaziei militare americane din Irak, dar au fost pur și simplu ignorate de către administrația Bush.
Statele Unite și aliații săi trebuie să demonstreze mai convingător că o invazie a Ucrainei nu va securiza mai mult Rusia, dimpotrivă. Pe lângă sancțiunile economice și pericolul declanșării unei insurgențe pe teritoriul ucrainean, o astfel de invazie ar putea precipita tocmai ceea ce Putin încearcă să evite, respectiv o extindere a NATO și o întărire a Flancului Estic. Văzând soarta Ucrainei, state precum Finlanda ar putea demara negocieri pentru aderarea la NATO, iar state deja membre NATO, precum țările baltice, temându-se că ar putea fi următoarele în meniul lui Putin, ar putea cere o prezență militară mult mai sporită pe teritoriul lor. Unele “garanții de securitate” cerute de Rusia pot fi negociate fără a submina securitatea Alianței Nord-Atlantice. Statele Unite au refuzat unele prevederi precum interzicerea aderării Ucrainei la NATO, dar unele concesii pot fi făcute Rusiei. De pildă, Putin s-a plâns în mod constant că bombardierele de tip B-52 și B-1 survolează prea aproape de granițele Rusiei. Concesiile Statelor Unite ar trebui să fie însoțite însă de gesturi similare din partea Kremlinului.
Ieșirea din acest joc de sumă nulă nu va fi simplă, însă ar trebui să fie clar că alternativa – pericolul unui război în Europa de Est – reprezintă cel mai rău scenariu posibil.
Sursa: psnews.ro
Lasa un raspuns