Cu toate că „povestea penală” a fermierului Ilie Tipa a fost deconspirată de poliţiştii de la Secţia oraşului Salcea, în aceste momente piromanul de la Grigorești este din nou în stare de libertate, în ciuda eforturilor poliţiştilor de a-l ține departe de cetățeni.
După ce s-a emis un mandat de arestare pe numele lui Ilie Tipa iar acesta a fost dat în urmărire pentru a fi adus în arestul IPJ Suceava, instanţa a decis că individul nu reprezintă un pericol public şi trebuie eliberat, cu toate că existau mai multe plângeri penale care vizau integritatea celor din jurul său. Plângerile de tulburare de posesie și amenințare, distrugere prin incendiere, sfidarea organelor judiciare sau infracțiunile la regimul rutier prin conducere cu permis suspendat și în stare de ebrietate, nu constituie în viziunea instanței competente decât niște simple infracțiuni, iar piromanul poate fi judecat în stare de libertate pentru a se întoarce să bage frica în comunitatea din Siminicea.
În materialul video următor vă prezentăm povestea cultivatorului a peste 1.000 ha de teren luat cu japca, a „moșierului român de succes”, așa cum îl prezintă media suceveană pe fermierul Ilie Tipa, cel care a băgat în sperieţi trei sate, două administrații locale și o secție de poliție.
Lasa un raspuns