Ca urmare a evenimentelor meteo din cursul zilei de vineri, când din cauza rafalelor puternice de vânt un copac din Parcul Central din Suceava a căzut peste un autorurism, rănind două persoane, iar un alt copac de pe strada Oituz s-a prăbușit peste un autoturism provocând doar pagube materiale, viceprimarul Marian Andreonache a făcut anumite precizări în legătură cu inventarierrea copacilor care pot prezenta probleme în cazul în care nu se intervine la timp.

„Primăria Suceava are în vedere periodic, inventarierea copacilor care pot prezenta probleme în cazul în care nu intervenim la timp. Acest lucru se realizează an de an pe întreaga suprafață a  municipiului Suceava de către echipe mixte care au în componență reprezentanți ai Serviciului Situații de Urgență, Direcției Generale a Domeniului Public și Agenției pentru Protecția Mediului Suceava. Pentru cazurile în care am sesizat că este nevoie de tăiere, am solicitat aviz de mediu și s-a procedat la tăierea arborilor respective”, a declarat Marian Andronache.

Marian Andronache, candidat la Primăria Suceava

Potrivit viceprimarului sucevean, în momentul de față sunt aproximativ 200 de arbori care au primit aviz de mediu pentru a fi taiați, dar nici unul dintre cei care au fost doborâți vineri de vânt și au produs probleme, nu se regăseau pe lista copacilor care urmau să fie tăiați.

„Erau copaci buni, sănătoși, cel puțin în aparență, cei care au creat probleme. În condițiile de vânt, care a bătut în rafale de peste 100 de km/h, conform atentionarilor meteo, se putea întâmpla orice. Probleme au mai fost şi la şarpantele unor blocuri precum şi desprinderea tencuielilor la doua blocuri turn de pe Calea Obcinilor”, a mai declarat Marian Andronache.

Viceprimarul municipiului Suceava le-a mulțumit celor care au intervenit cu promptitudine pentru a degaja carosabilul acolo unde a fost cazul și a precizat că  s-a acționat cu trei echipe, două de la domeniul public și o echipă de la Serviciul situatii de urgența tot din cadrul Primăriei Suceava, dotate cu motofierastraie, mașină cu nacelă şi patru mijloace de transport. Acesta a mai adăugat și că se va realize un inventar al pagubelor și se vor căuta modalități pentru despăgubirea persoanelor care au suferit pagube materiale.vlcsnap-2017-02-24-15h14m46s336 vlcsnap-2017-02-24-15h15m14s884 vlcsnap-2017-02-24-15h16m45s549

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.