Până pe 17 ianuarie, iarnă adevărată va fi doar la munte, în timp ce în celelalte regiuni se vor semnal temperaturi ridicate şi ploi. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) anunţă ninsori şi viscol la munte, dar vreme caldă în restul ţării în următoarele două săptămâni.
Prognoza meteo ANM, valabilă până pe 17 ianuarie:
12 grade în Muntenia
Vremea va fi deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie în prima săptămână de prognoză. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 8…12 grade până în 07 ianuarie, perioadă în care media valorilor termice nocturne va avea variaţii în funcţie de gradul de acoperire al cerului cu nori, şi va fi în general de 3…6 grade. În intervalul 08 – 12 ianuarie valorile termice vor fi în scădere treptată, însă se vor menţine peste cele specifice perioadei, iar spre sfârşitul intervalului de prognoză acestea se vor apropia de cele normale. Astfel, mediile maximelor vor pleca de la valori de 6 grade şi vor ajunge la 2 grade, iar ale celor minime se vor încadra între -6 şi 0 grade. Se vor semnala ploi în toată regiunea pe 5 ianuarie. Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 09 – 12 ianuarie.
Scad temperaturile în Oltenia
Vremea va fi deosebit de caldă pentru prima săptămână din ianuarie. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 8…10 grade până în 07 ianuarie, interval în care media temperaturilor minime va avea variaţii în funcţie de nebulozitate şi va fi în general de 2…4 grade. În perioada 08 – 12 ianuarie temperatura aerului va scădea treptat, însă se va menţine peste valorile climatologice specifice, iar spre sfârşitul intervalului de prognoză se va apropia de cea normală pentru jumătatea lunii ianuarie. Astfel, vor fi medii ale maximelor termice ce vor pleca de la valori de 5…6 grade şi vor ajunge spre 2 grade şi ale temperaturilor minime cuprinse între -6 şi -1 grad. Se vor semnala ploi pe arii relativ extinse în jurul datei de 6 ianuarie, precum şi în intervalul 09 – 12 ianuarie.
Ploi în Moldova
Vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă până în data de 08 ianuarie, însă valorile termice vor fi în scădere treptată de la o zi la alta. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 8…9 grade la începutul intervalului şi va ajunge până la 4…5 grade spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză. Regimul termic nocturn se va concretiza prin valori de 4…6 grade, la început, şi de -1…1 grad, la sfârşit. Ulterior tendinţa vremii va fi una de răcire, determinând astfel temperaturi apropiate de cele normale pentru jumătatea lunii ianuarie, cu valori medii de -2…2 grade pentru maximele termice şi de -8…-4 grade pentru cele minime. Se vor semnala ploi pe arii relativ extinse pe 5 ianuarie. După acest episod, următorele date mai favorabile precipitaţiilor vor fi în 7, respectiv 10 şi 11 ianuarie.
Precipitaţii şi în Dobrogea
Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în prima săptămână, comparativ cu regimul termic caracteristic acestei regiuni în această perioadă a anului, până spre finalul intervalului, când va fi apropiat de cel climatologic specific. Astfel, media temperaturilor maxime va pleca de la valori de 11…13 grade în perioada 05 – 07 ianuarie, se va menţine la 4…6 grade în intervalul 08 – 12 ianuarie, apoi va fi în scădere spre 2 grade. Această tendinţă va fi urmată şi de către mediile valorilor termice nocturne: 4…8 grade la început, apoi 0…3 grade şi -4…-2 grade spre sfârşitul celor două săptămâni. În cea mai mare parte a regiunii va ploua, în general slab, pe 5 ianuarie. În restul intervalului probabilitatea mai mare de apariţie a precipitaţiilor va fi în datele de 7, respectiv 10 şi 11 ianuarie.
Ploi însemnate în Banat
Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi, în medie, de 8…10 grade în primele 3 zile, apoi vor scădea treptat, urmând ca în intevalul 10 – 17 ianuarie media maximelor să se situeze în jurul valorii de 0 grade, vremea devenind normală din punct de vedere termic. Temperaturile minime vor avea o evoluţie similară, astfel încât se vor încadra între 4 şi 6 grade la începutul intervalui şi vor fi în jurul a -4 grade între 12 şi 17 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată pe parcursul celor două săptămâni, dar în jurul datei de 6 ianuarie, precum şi în intervalul 9 şi 11 ianuarie, acestea se vor semnala pe arii mai extinse şi vor fi mai însemnate cantitativ.
Maxime de 10 grade în Crişana
La începutul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime va fi de 8…10 grade, iar a celor minime de aproximativ 4 grade, cu mult peste normele climatologice ale perioadei. Ulterior, vremea se va răci treptat, astfel încât, între 12 şi 17 ianuarie, va deveni normală din punct de vedere termic, media temperaturilor diurne urmând a se situa în jurul valorii de 0 grade, iar a celor nocturne să coboare spre -6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii mai frecvente şi mai însemnate cantitativ va fi ridicată în jurul datei de 6 ianuarie, precum şi între 9 şi 12 ianuarie.
Minus 2 grade în Transilvania
Regimul termic va caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această dată la începutul intervalului de prognoză, când se vor înregistra temperaturi maxime de 7…8 grade şi minime de 2…4 grade, în medie. Apoi, vremea va intra într-un proces de răcire treptată, devenind apropiată de normal sub aspect termic, în intervalul 12 – 17 ianuarie, când media temperaturilor maxime se va situa între -2 şi 0 grade, iar a celor minime va fi de aproximativ -8 grade. Probabilitatea de precipitaţii se va menţine ridicată pe durata intervalului celor două săptămâni de prognoză, iar cantităţi mai importante de apă se vor consemna cu precădere în jurul datei de 10 ianuarie.
Alternanţe termice în Maramureş
Temperaturile maxime în primele 3 zile ale intervalului de prognoză vor fi de 7…8 grade, cu mult peste mediile multianuale specifice perioadei. Ulterior, va avea loc un proces de răcire a vremii, care va determina valori medii ale maximelor diurne de aproximativ -2 grade în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Regimul termic nocturn va avea o evoluţie similară, astfel încât media temperaturilor minime va fi de 2…4 grade pe 4 şi 5 ianuarie, apoi va scădea spre -7…-6 grade în intervalul 12 – 17 ianuarie. Vor fi precipitaţii în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar în jurul datelor de 5, 7 şi 10 ianuarie acestea se vor semnala pe arii mai extinse şi pot fi importante cantitativ.
Ninsori la munte
Valorile termice diurne vor fi uşor pozitive în primele zile ale intervalului de prognoză şi se vor situa, în medie, în jurul a 3 grade. Apoi, vremea se va răci, iar între 8 şi 17 ianuarie media temperaturilor maxime va fi de -6…-4 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza prin valori medii exclusiv negative, situate înte -2 grade la începutul intervalului şi -12 grade la sfârşit. Vor fi precipitaţii pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar în jurul datei de 5 ianaurie acestea se vor semnala pe arii extinse şi vor fi importante cantitativ.
Lasa un raspuns