Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Paul Anghel, a transmis, duminică, recomandări pentru cumpărarea de jucării înainte de Ziua Copilului în care atrage atenţia asupra aspectelor care trebuie urmărite pentru a oferi un cadou care să reprezinte un pericol.

Ziua de 1 iunie este o ocazie de a oferi copiilor un cadou practic, atractiv şi util, care să aducă zâmbete pe chipurile lor pentru că toţi copii se bucură dacă primesc o jucărie nouă. Dar dacă vreţi să dăruiţi o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copilul dumneavoastă, trebuie să ţineţi cont de câteva sfaturi”, a scris, duminică, pe Facebook, Paul Anghel.

Acesta a enumerat lucrurile la care trebuie să fie atenţi cumpărătorii de jucării:

– achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (FACTURĂ, BON FISCAL,…etc), de care va fi neaparat nevoie în caz de reclamaţie;

– alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârsta recomandată care ajută la alegerea jucăriei;

– trebuie să ştiţi ca jucariile care nu sunt destinate unui grupe de varsta specifice pot sufoca, intoxica sau răni copiii;

– verificaţi dacă jucăriile au marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente:

a. coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi );

b. numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);

c. marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură.

Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria.

– verificaţi existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu în limba română; să respecte întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii.

Directorul general al ANPC a transmis că orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului de la care a fost cumpărată şi, în caz de nesoluţionare, structurii teritoriale a ANPC.

Sfătuiesc părinţii să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici. De asemenea trebuie să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: «Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare». Fraza «Atenţie. Nerecomandat copiilor sub 3 ani»poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizează copiii între 0 şi 3 ani; fraza şi simbolul nu trebuie puse împreună”, a mai transmis PAUl Anghel.

Acesta a precizat că în cadrul acţiunilor de control desfăşurate de comisarii ANPC în anii trecuţi, au fost identificate şi produse periculoase: pistoale cu bile care prezentau riscul de rănire a utilizatorilor, jucării de tip “YO-YO” cu conţinut de lichid şi şnur elastic ce se alungeşte cu risc de strangulare şi sufocare, dar şi risc chimic (de la lichidul conţinut), jucării din pluş la care nu era specificată grupa de vârstă prezentând pericol de sufocare, prin înghiţire, motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare.

De altfel, ANPC a anunţat vineri că a desfăşurat, în perioada 06-19.05.2021, o serie de acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, la nivelul întregii ţări.

În toată această perioadă, au fost verificaţi 594 operatori economici, la 436 dintre aceştia, reprezentând 73,4%, înregistrându-se abateri de la prevederile legale. Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat 538 de sancţiuni, din care 250 avertismente şi 288 amenzi contravenţionale, în valoare totală de aproape 1,5 milioane lei.

 

Sursa: PS NEWS

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.