Primăria și Consiliul Local Dorna Candrenilor organizează duminică, 25 august, Ziua Comunei și Festivalul „La Izvor de apă vie”, ediția XIX-a.
Astfel, începând cu ora 9:00, credincioșii sunt așteptați la Sfânta Biserică „Adormirea Maicii Domnului”, unde vor asista la Sfânta Liturghie.
La ora 13:00 este programată deschiderea oficială a sărbătorii comunei, tot atunci urmând să fie premiate cuplurile care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie.
De la ora 13:30, pe scena din Dorna Candrenilor vor urca Ansamblul „Plai Bucovinean”, Ionel Chiruță, Ionela Nițucă, Lenuța Candrea, Loredana Nicoleta Costea, Mădălina Țăran, Ancuța Mitrofan, Botnar Daria, Titieni Olivia, Grupul vocal „Flori de pe Dorna” – Poiana Stampei, Dănuț Lăcătuș, Laura Erhan și Bucovina Express.
Începând cu ora 17:00 vor concerta Ansamblul Etnofolcloric „Plăieșii” din Chișinău și Ansamblul Folcloric „Baltagul” din Monor.
La ora 19:30 este programat un recital susținut de Ovidiu Purdea Someș.
Seara se va încheia la 21:30, cu un impresionant foc de artificii.
Evenimentul va fi prezentat de jurnalista Raluca Bercea.
„Ne face deosebită plăcere să vă invităm la Ziua Comunei Dorna Candrenilor și Festivalul „La Izvor de apă vie”, duminică, 25 august 2019, în parcul comunal. Va fi prilej de frumoasă reîntâlnire, pentru a sărbători alături de noi li de invitații noștri. Vă așteptăm cu drag”, a transmis primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea.
Lasa un raspuns