Sâmbătă, 23 martie 2019, la Bucureşti, a avut loc Campionatul Național de Atletism – categoria copii Indoor, competiție la care a luat startul și sportivul Prâsneac Alexandru, legitimat la CSM Dorna Vatra-Dornei, club finanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Vatra Dornei, obținând noi rezultate notabile.
Sportivul dornean Prâsneac Alexandru a obținut noi rezultate notabile, la finalul competiției acesta impunându-se în probele de 800 metri și 200 metri și câştigând astfel două titluri de Campion Național.
„La acesta competiție am trăit o senzație unică. Prâsneac Alexandru este sportivul meu și este și copilul meu și a fost o premieră în calitatea mea de antrenor să am propriul meu copil -dublu campion . Mă mulțumește evoluția lui la acest Campionat Național și îmi pun toată încrederea că poate realiza performanțe și mai mari! Greul de acum începe și cred că dacă va fi serios poate ajunge un nume important în atletismul românesc și nu numai.
Aș vrea să mulţumesc și sponsorul personal al lui Prâsneac Alexandru, Black-Hill Vatra-Dornei”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.
Lasa un raspuns