Deputatul PDL de Suceava, prof. univ. Sanda-Maria Ardeleanu, a fost sâmbătă, 13 septembrie, la Liceul „Ștefan cel Mare” din Chișinău, unde a rămas impresionată de unitatea de învățământ pe care, simbolic, a adoptat-o în cadrul campaniei „Adoptă un liceu din Basarabia”, pentru a crea o nouă punte de legătură între cele două spații românești.

Odată cu începerea anului școlar, Ardeleanu a constatat că „abecedarele erau pe bănci (nr. aluzie la faptul că în România elevii de clasele I şi II nu au primit manuale), iar elevii beneficiază de mic dejun şi prânz cald, finanţat de Primăria Chişinău”.

„Am fost primiți cu pâine și sare de micuții elevi îmbrăcați în costume populare, am întâlnit învățători, profesori și o mulțime de părinți, am vizitat școala și am participat la două momente artistice, unul în cadrul Muzeului Liceului, celălalt în sala de festivități, l-am ascultat pe Sergiu Axinte, directorul Liceului, prezentându-și cu mândrie școala, i-am provocat la discuții pe copii, pe părinți. Ne-au impresionat cabinetele pe specialități, biblioteca, materialul didactic folosit la ore, cantina liceului care nu are internat, unde servesc micul dejun toți elevii din clasele I-IV și gimnaziu (400 de copii), iar cei din familii fără posibilități (vreo 200), iau și prânzul, o masă caldă, finanțarea fiind asigurată de Primăria Chișinăului”, a menționat prof. univ. Sanda-Maria Ardeleanu.

Un alt element important, remarcat de deputatul sucevean, a fost faptul că se învață într-un singur schimb, spațiile școlare fiind suficiente, dragostea față de școală fiind asemenea dragostei față de casă.

„<Suntem o familie>, ne-a spus o doamnă învățătoare, și am simțit acest lucru pe tot parcursul vizitei”, a notat pe blogul personal Ardeleanu.

„M-am simțit extraordinar în „noua mea familie” și sper să nu-i dezamăgesc, sau, altfel spus, „să nu fie o vizită cu punct, ci una cu puncte de suspensie” (am citat-o pe doamna profesoară de limba română)”, a precizat Sanda-Maria Ardeleanu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.