Motivul pentru care deputatul de Suceava subscrie la această idee este faptul că în ultimul timp a pierdut din popularitatea de care se bucura în interiorul partidului, în special de când cei din fostul PDL au venit și i-au stricat socotelile. Planul său de a candida la Primăria Sucevei pare a se duce pe apa sâmbetei pentru după „uzurparea” sa de pe tronul de co-președinte. Dacă până atunci Băișanu se bucura de susținerea neclintită a tuturor membrilor de partid, lucrurile s-au schimbat dupa unirea celor două partide liberale, uneori prietene, alteori dușmani. Nou PNL nu mai susține candidatura domnului deputat la scaunul de primar, iar acesta din urmă se declară profund nemulțumit de… sistem. Sistem care l-a ajutat să ajungă acolo unde este acum, după cum chiar el declară pe pagina sa de Facebook, unde ne spune clar și răspicat că nu cetățenii își aleg reprezentanții, ci sistemul politic, care bagă la înaintare tot felul de personaje care nu ar merita acel loc – de unde și subscrierea sa la ideea de meritocrație.
„Partidele politice nu sunt noțiuni abstracte, sunt formate din oameni, din caractere; dacă lipsa completă a meritocrației a adus clasa politică într-un faliment total și ireversibil, atunci DA, susbscriu fără echivoc pentru o reașezare completă a principiilor care stau la baza vieții politice din România. Oamenii trebuie informați și consultați cu privire la temele de interes major, cu privire la alianțele politice și la parcursul ideologic și aplicat al partidelor cu care aceștia au votat. Sunt unul dintre cei care consideră că democrația participativă este singura care poate garanta evoluția unei democrații tinere așa cum este a noastră. Atâta vreme cât cei care fac astăzi politică vor decide fără a ține seama de opțiunea comunității, o spun foarte clar și asumat, se va duce totul la vale, așa cum se întâmplă astăzi”, a postat Băișanu pe pagina sa de socializare.
După sondajul cu care deputatul Ștefan Băișanu se laudă, ar avea câștig de cauză – sucevenii alegându-l pe dumnealui în detrimentul altor candidați la Primărie – mai are însă nevoie și de o susținere politică pe care a pierdut-o de la PNL. Vom vedea, cel mai probabil în lunile următoare, cum va evolua situația celui mai nemulțumit dintre PNL-iști.
Totuși, după cum chiar Băișanu menționează pe aceeași pagină de socializare, „alianțele politice au rostul și rolul lor dacă își asumă obiective clare pentru comunitate; când alianțele nu mai au conținut, se rup sau dispar, vezi cazul USL”, așa că încă putem spera la o despărțire a PNL-ului vechi de cea a PNL-ului nou și zic eu, pervertit.
Lasa un raspuns