Concursul pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava are loc luni, 8 august, iar candidații care se „luptă” pentru această funcție sunt avocatul Traian Andronachi, fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți și medicul Alexandru Calancea, actualul manager interimar al Spitalului Județean Suceava.
Candidații își vor susține public proiectele de management, iar pe data de 9 august se vor afișa rezultatele inițiale, urmând ca pe 12 august să se afișeze rezultatele finale.
Trebuie spus că din comisia de examinare fac parte managerul Institutului Regional de Gastroenterologie – Hepatologie Cluj-Napoca, dr. Mihai Mleșnițe, și conf. univ. dr. Andrei Stefan Neștian, director al Departamentului de Management, Marketing și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Al. Ioan Cuza” Iaşi, iar din comisia de contestații – conf. univ. Florentina Ligia Furtunescu, de la Disciplina de Sănătate Publică şi Management din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și șef de lucrări dr. Liviu Stafie, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.
Lasa un raspuns