În vederea lărgirii ariei de interes a muzeului pentru publicul consumator de act cultural, răspunzând nevoii publicului de a cunoaşte şi a practica bunele maniere, inclusiv în incinta muzeului, Muzeul Bucovinei, în parteneriat cu Asociaţia IDEva, propune comunităţii sucevene programe educaţionale care privesc educaţia bunelor maniere.

Primul, dintr-o serie de astfel de programe, demarează vineri 17 martie, sub genericul: „Atelier de bune maniere” – pentru copii si adolescenţi.

Pornind de la înţelegerea importanţei a două principii care stau la baza manifestării bunelor maniere: „Ce ţie nu îţi place, altuia nu-i face” şi „Ai grijă să te comporţi de aşa manieră, încât să nu deranjezi în niciun fel pe ceilalţi”, atelierele vor crea un cadru propice gândirii, dezbaterii, concluzionării, învăţării, într-o atmosferă dinamică. Efectul va fi unul garantat, cu beneficii maxime!
Atelierele se vor desfăşura în cicluri de câte şase săptămâni. La finele fiecărui ciclu, adolescenţii şi copiii participanţi vor primi diplomă de adolescent manierat sau de copil manierat. Se va lucra pe grupe de vârstă.
Începând de vineri, 17 martie, în fiecare vineri, de la ora 18.00, grupa de vârstă 6 – 9 ani, iar de la ora 18.50, grupa de vârstă 10 – 13 ani. Numărul de locuri la fiecare grupă este limitat la 15. Participarea se face numai pe bază de înscriere prealabilă, pentru întreg ciclul de şase săptămâni. Înscrierile se pot face la adresa de e-mail: ideva.atelier@gmail.com, sau la numărul de telefon 0740067208.

afis ATELIER BUNA MANIERE (2)