În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că în ziua respectivă, între orele 08.30 – 11.00, partea vătămată și soția sa au desfășurat munci agricole în grădina gospodăriei, iar în jurul orei 16.00, când aceștia s-au întors la locuință, au constatat că dintr-un dulap, aflat în una dintre camere, au fost sustrase sumele declarate, neputându-se stabili clar dacă ușa de acces în locuință a fost încuiată, întrucât pe parcursul zilei partea vătămată a mai intrat în locuință.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Lasa un raspuns