Efemeride

Am constatat că cea mai puternică frână în calea dezvoltării umane este memoria, deoarece de foarte multe ori renunțăm la planuri sănătoase pentru că altcineva, cândva, a dat greș. Există chiar organizații mai mult sau mai puțin oculte care se ocupă asiduu de îngroparea proiectelor ambițioase care ar putea schimba lumea, deoarece o lume liberă și prosperă ar fi mult mai greu de condus.

Opțiuni

Considerând că punctul său de vedere nu a fost pe deplin exprimat, Radu Bercea a mai executat o caricatură în completarea celei de ieri, dându-vă posibilitatea unei alegeri.

Continuitate

Pentru că adevărul umblă cu capul spart și dreptatea cu fundul gol, Radu Bercea a considerat necesar să ne reamintească asta prin caricatură, lăsând așa cum obișnuiește, imaginația noastră să găsească sensurile.

Când se termină șoseaua

De foarte multe ori, ajungem din întâmplare printr-un sat cu ulițe pline de praf sau de noroi, unde găsim o pereche de bătrâni care-și duc bătrânețile singuri sau ajutați de vecini. Unele din poveștile lor sunt cutremurătoare.

Apetit

Perioada de după 1990 a consfințit obiceiul nesănătos de a ne satisface dorințele astăzi pe cheltuiala unui viitor nesigur, în bună parte din invidie față de cei care pot cu adevărat, dar, din păcate, deoarece nu prea stăm bine cu matematica.

Promisiune fatală

Dacă guvernările de care a avut parte România au caracteristici foarte diferite, Radu Bercea a descoperit și caricaturizat o trăsătură comună a tuturor, și anume promisiunea de care cu toatele s-au ținut.

Promisiunea finală

Varianta Radu Bercea la Legile lui Murphy, mai amară parcă decât altele, este totuși un adevăr ce nu poate fi contestat.

Morcovul

Pilda din vechime cu morcovul ținut în fața asinului îndărătnic a devenit platforma-program a multor partide și oameni politici, pentru că, orice ați zice, funcționează.

Poezie

De când am început să scriu articole pentru un ziar online am descoperit cu uimire că există, încă mai există, oameni care în loc să strige sloganuri pro sau contra ceva, citesc ba chiar și scriu poezie, punând între ei și haos o barieră de frumos. De Ziua Poeziei cred că nu e nimic mai potrivit decât să vă vorbesc despre ei, sau măcar despre cei ca ei.

Voturi… cu găleata

În așteptarea alegerilor pentru Parlamentul European și a campaniilor prilejuite de acestea, Radu Bercea a mai caricaturizat un adevăr.

Modele… de criză

Inspirat probabil de bancul communist, care recomanda în locul statuilor costisitoare betonarea originalelor, Radu Bercea propune o soluție mult mai economică, adică expunerea la soare a personajelor, până rămân prinși în propria coajă.

Giruete

De ceva vreme s-a instituit moda de a te da după cum bate vântul, considerându-se o chestie de adaptare la mediu, deci de inteligență superioară, să fii la fel de fix ca și cocoșul de pe turla bisericii.

Dunărea urcă munții

Vineri, 21 martie și sâmbătă, 22 martie, Dunărea vizitează nordul țării și pentru că e fată bună și s-a gândit că venind toată ar produce ceva inundații, ne trimite una dintre naiade să ne cânte și să ne încânte.

Cartea și teatrul

Miercuri, 19 martie, la Gura Humorului s-a produs un eveniment cultural de clasă, ocazionat de lansarea unei reeditări a unui roman publicat în 1980 de Mircea Diaconu, cunoscut actor de teatru și film, director de teatru și politician.

Nație de… halterofili

Radu Bercea a reușit o caricatură care nu mai are nevoie de introducere, cel mult de ceva medicamente.