Autor Cristian Tonolla

Am constatat că cea mai puternică frână în calea dezvoltării umane este memoria, deoarece de foarte multe ori renunțăm la planuri sănătoase pentru că altcineva, cândva, a dat greș. Există chiar organizații mai mult sau mai puțin oculte care se ocupă asiduu de îngroparea proiectelor ambițioase care ar putea schimba lumea, deoarece o lume liberă și prosperă ar fi mult mai greu de condus.

De foarte multe ori, ajungem din întâmplare printr-un sat cu ulițe pline de praf sau de noroi, unde găsim o pereche de bătrâni care-și duc bătrânețile singuri sau ajutați de vecini. Unele din poveștile lor sunt cutremurătoare.

Perioada de după 1990 a consfințit obiceiul nesănătos de a ne satisface dorințele astăzi pe cheltuiala unui viitor nesigur, în bună parte din invidie față de cei care pot cu adevărat, dar, din păcate, deoarece nu prea stăm bine cu matematica.

Pilda din vechime cu morcovul ținut în fața asinului îndărătnic a devenit platforma-program a multor partide și oameni politici, pentru că, orice ați zice, funcționează.

De când am început să scriu articole pentru un ziar online am descoperit cu uimire că există, încă mai există, oameni care în loc să strige sloganuri pro sau contra ceva, citesc ba chiar și scriu poezie, punând între ei și haos o barieră de frumos. De Ziua Poeziei cred că nu e nimic mai potrivit decât să vă vorbesc despre ei, sau măcar despre cei ca ei.

De ceva vreme s-a instituit moda de a te da după cum bate vântul, considerându-se o chestie de adaptare la mediu, deci de inteligență superioară, să fii la fel de fix ca și cocoșul de pe turla bisericii.