Trei autospeciale ale Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei au fost necesare pentru stingerea unui incendiu izbucnit, joi, la un atelier de tâmplărie, din localitatea Dorna Arini.
Ziua de joi, 26 martie, a fost una „fierbinte” si pentru un depozit de cherestea din localitatea Sadova. Trei autospeciale ale pompierilor din Câmpulung Moldovenesc, o ambulanţă SMURD, dar şi cinci voluntari din localitate au reuşit să stingă flacările , fără să se înregistreze nicio victimă.
Dorinţa de a caştiga un meci nu-i părăseşte pe fotbaliştii suceveni. Însă lotul rapidist are probleme cu trei sportivi care sunt încă accidentaţi şi nu vor putea fi folosiţi, cel puţin la meciul de sâmbătă, împotriva echipei Gloria Buzău.
Viitorul consilierului local independent, ales viceprimar al municipiului Rădăuţi, Traian Andronachi , nu va fi unul tocmai uşor. Dar va avea sprijinul aleşilor locali în realizarea proiectelor concrete pentru binele rădăuţenilor. Aceasta a fost declaraţia preşedintelui PSD Rădăuţi, Nistor Tătar.
Partidul Social Democrat, filiala Rădăuţi, s-a întrunit într-o şedinţă fulger, cu o zi înainte de a decide aleşii locali rădăuţeni soarta diriguitorului administraţiei publice locale, şi au decis retragerea sprijinului politic şi chiar excluderea din partid a celui care spunea că este membru fondator, Tiberiu Maerean. Deşi admonestat permanent de către conducerea PSD Rădăuţi pentru imaginea deformată pe care o crea partidului prin atitudinea si comportamentul său, Maerean se pare că a depăşit limitele acceptate de partid şi a fost înlăturat. Declaraţia apartine şefului PSD Rădăuţi, Nistor Tătar.
Schimbarea viceprimarului cu atribuţii de primar al municipiului Rădăuţi s-a produs miercuri, 25 martie, in cadrul şedinţei de Consiliu Local. Însă nu fără momente mai mult sau mai puţin picante. Cert este că Epifanie Tiberiu Maerean a fost schimbat din funcţie cu independentul Traian Andronachi.
Operatorii suceveni din sectorul alimentar au undă verde pentru înregistrarea reţetelor care au o vechime mai mare de 30 de ani. Cu alte cuvinte aceste reţete pot fi denumite...reţetele bunicii. Înregistrarea acestora se face la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Cei care conduc destinele municipiului Rădăuţi erau până de curând în aceeaşi tabără, cu alte cuvinte, amici. Însă , este ştiut faptul că, tot ceea ce e bun şi frumos nu durează mult, drept pentru care cei doi piloni ai administraţiei publice rădăuţene au ajuns la faza de ..negare a prieteniei.
Actualul diriguitor al Primăriei Rădăuţi, Epifanie Tiberiu Maerean, afirmă că se exercită presiuni asupra sa pentru a renunţa la cârma, aflată şi aşa în balans, a instituţiei rădăuţene. Interesant este că au fost nominalizate două nume grele din peisajul administrativ-politic sucevean. Este vorba despre prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu şi şeful PSD Rădăuţi, Nistor Tătar.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities...
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.