Fostul șef SRI, Costin Georgescu, le dezvăluie românilor planul de rupere a Transilvaniei de România

Mulți români trăiesc un somn de moarte din care cu greu îi poate trezi cineva. În naivitatea lor, își imaginează că nimic nu se poate întâmpla în direcția ruperii Transilvaniei de România, așa că îi privesc pe cei care aduc probe menite să îi facă să conștientizeze acțiunile care se fac în acest sens, ca pe niște alarmiști care caută audiență cu orice preț și care vor să strice bunele relații româno-maghiare din Transilvania.

Adevărul despre lactate

Unii le consideră pilonul alimentaţiei să­nă­toase, alţii sunt gata să jure că eli­minarea lor completă din farfurie ar trebui să fie literă de lege.

Moș Gavril și lumea

Moș Gavril a făcut războiul cel mare, dar parcă n-a văzut lume mai încrâncenată ca acum. Are 94 de ani, părul alb, haine ponosite dar sufletul ușor. E drept, a omorât oameni. Mulți, după spusele dumnealui, dar niciodată n-a făcut-o cu patimă. Așa era ordinul! La început închidea ochii și trăgea. Abia după câteva luni i-a fost dat să privească în față dușmanul, la un atac la baionetă. Mihalo îl chema pe militarul ucis. Știe asta pentru că după ce l-a împușcat, a simțit cum îi fierbe sufletul de obidă. A îngenuncheat lângă cel ucis, i-a căutat livretul militar și s-a rugat pentru sufletul amândurora. Așa i s-a părut lui că e omenește. După rugăciune, 100 de metri mai încolo, a trebuit să mai ucidă doi ruși. Peste ei a făcut numai sfânta cruce. Deja era obișnuit.

Cuvintele sunt de prisos…

Cuvintele sunt de prisos atunci când iubești. Dragostea nu are nevoie de vorbe. Micile gesturi vor crea povestea în care voi doi sunteți personajele principale. Nu cuvintele. Ele pot răni, pentru că mai și mint. În schimb o strângere de mână este mereu sinceră. La fel și sărutul pe frunte. Ele nu te mint. Îți spun numai adevărul.

Tantra vs Kama Sutra

Din momentul in care femeile au inceput sa se emancipeze, societatea a intrat intr-un demers continuu de experimentare, de descoperire a fiintei divine si a interiorului fiintei umane. Datorita aparitiei in Occident a invataturilor Indiene si Asiatice, occidentalii s-au simtit si se simt atrasi de Tantra, Kama Sutra, Budism, Taoism si Yoga. Pe plan sentimental Tantra si Kama Sutra sunt studiate de un numar foarte mare de oameni, insa nu toti pot intelege ce inseamna aceste invataturi.

De ce oamenii de succes poartă aceleași haine în fiecare zi

În ciuda obsesiei societății noastre cu moda, așa-zisa garderobă capsulă continuă să câștige tot mai mult teren. Garderoba capsulă se referă la purtarea doar a 10-15 haine de bază, tot timpul. Ceea ce o face deosebită este faptul că tot mai mult oameni celebri, de la politicieni la antreprenori, sunt atrași de ea. Iata motivele:

Descoperire alarmantă despre viitorul apropiat al planetei

Deși noua administrație de la Casa Alba va încerca să nege schimbările climatice și încearcă să scoată SUA din tratatele pentru protejarea mediului, pentru că așa a promis noul presedinte Donald Trump în campania electorală, oamenii de ştiinţă au realizat o descoperire îngrijorătoare cu privire la viitorul apropiat al planetei, pornind de la analiza ultimei perioade de încălzire globală din istorie.

De mână cu Matei Vișniec prin opera sa

E limpede că nu putem pătrunde oricum în lumea teatrului lui Matei Vişniec, ci lepădând haina veche a prejudecăţilor şi fiind deschişi la orice sugestii menite să demaşte aparenţele în favoarea sensurilor ascunse în metafore şi simboluri. De la personaje (umane sau animaliere), la obiecte şi chiar la scene, simbolurile construiesc, prin complexitatea lor semantică, un univers ale cărui sensuri, departe de a fi descifrate, provoacă iar, şi iar, la noi interpretări.

De ce vom ajunge să-l iubim pe Donald Trump?!?

...pentru că ne va arata că se poate face și alt tip de politică. Una firească, în care oamenii au voie să-și spună propria părere fără a se teme de consecințe. În fond democrația ne rezervă inclusiv dreptul de a urî pe oricine. O ură exprimată este o ură sănătoasă. Aia ținută în tine de frica instituțiilor de combatere a discriminării, te transformă în psihopat, frustrat sau „tânăr frumos și liber”.