Miercuri, 30 septembrie a.c. va avea loc la sediul Direcției de Sănătate Publică Suceava o ședință de lucru la care vor participa din partea Consiliului Județean Suceava, doamna Irina Vasilciuc, administratorul public al județului, iar din partea Instituției Prefectului- Județul Suceava, domnul Alexandru Moldovan, prefect al județului Suceava. La ședința de lucru sunt invitați să participe și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava- Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției și ai Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Pe ordinea de zi a ședinței este solicitarea transmisă de Ministerul Sănătății- Direcția de Asistență Medicală, Medicină de Urgență și Programe de Sănătate Publică referitoare la necesitatea de a se analiza nevoia reală a unui spital modular în județul Suceava, în funcție de situația și numărul cazurilor Covid-19 înregistrate.
Solicitarea vine ca urmare a ofertei transmise de General Finance Investment atât Guvernului României, cât și Ministerului Sănătății, prin care se propune realizarea și dotarea completă a două spitale modulare, la nivel național, destinate tratării bolilor respiratorii severe, proiect ce va fi realizat integral din fondurile puse la dispoziție de acest grup.
Lasa un raspuns