Vineri dimineață, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava – ITPF Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră s-au deplasat la un imobil în construcţie de pe raza localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava, unde au găsit, în garajul acestuia, o cantitate mare de ţigări de contrabandă.
Drept urmare, polițiștii de frontieră au dus la sediul instituției 51 de colete cu țigări, precum şi trei autoturisme descoperite în curtea imobilului, despre care s-a constatat că au fost folosite în activitatea infracţională. În urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 25.368 de pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de țigări în valoare de aproximativ 296.805 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele trei autoturisme, în valoare totală de 100.00 lei, au fost indisponibilizate la sediul S.T.P.F. Suceava.
În cauză, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
Lasa un raspuns