Mă uitam în ochii lui Bogdan și vedeam că cei aproape 2 km care îl despărțeau de casa Lilianei, erau pentru dânsul drumul Golgotei. Noroc că încă din casă, înainte să plece, l-au flancat două domnișoare de onoare, frumoase ca florile de mac într-un lan de grâu și astfel, sprijinindu-și sufletul de zâmbetele lor, i s-a părut crucea mai ușoară. Pragul casei l-a trecut cu piciorul drept, a tras aer în piept, privirea și-a fixat-o înainte și a pornit spre mireasa lui cu cântec, exact cum plecau la război bravii noștri soldați români, în filmele lui Sergiu Nicolaescu. Drumul i-a fost presat cu petalele de trandafir ce se scuturau din sufletele pline de dulceață ale fostelor sale mândre, iar lacrimile lor cu miros de nostalgie au spălat asfaltul din Ciprian Porumbescu atât de frumos, încât aveai impresia că pășești pe un covor de argint.
Dincolo, la casa Lilianei, timpul stătea în loc minunându-se de frumusețea miresei noastre. Ca o prințesă desprinsă din poveștile orientale, fata cea mare a lui nenea Căilean se pregătea să devină femeie la casa ei. În sufletul ei nu mă puteam uita, pentru că ochii femeiești ascund mai bine tainele firii omenești decât cei ai bărbaților, dar întrega ei ființa părea să împrăștie în jur raze de lumină și dragoste. Când se gândea la Bogdănel al ei, în ochi îi răsăreau totuși steluțe mici, născute din flacăra iubirii ce i-o poartă. Să nu credeți că feciorii pe care i-a avut drăguți în tinerețele ei nu sufereau… Doar că lacrimile lor n-au udat ulițile Stupcii, ci numai tăpșanul din fața casei, motiv pentru care iarba de-acolo era de un verde pe care îl puteai găsi numai în grădina Raiului… Adevăru-i că de vreo săptămână, nimeni nu reușea să-și explice ce era cu setea bruscă care i-a cuprins pe flăcăii satului, de răsturnau halbele de bere mai ceva ca armata turcă regimurile politice… ori ei își înecau amarul că se mărită Liliana lor…
La biserică, în fața altarului, cei doi miri ai noștri s-au așezat cuminți, cum se așează o zi de Duminică peste tumultul întregii săptămâni. Ea în stânga, el în dreapta, păreau două lumânări albe făcute din nemurire, care ardeau una pentru alta întru veșnicie. Dragostea lor a umplut biserica de bucurie, iar sfinții din icoane și de pe păreți, au prins a zâmbi ca și cum ar fi fost copiii lor. Numai Sf. Gheorghe era nițel mai încruntat, dar el avea ceva de furcă cu balaurul înfipt în lance, care acuma înviase pentru câteva clipe și voia să vadă și el mirele și mireasa. Până și pe el îl emoționase evenimentul…
Și au zis amândoi „Da”, cu hotărâre, credință și iubire, așa cum le șade bine unor tineri a căror dragoste a fost încununată cu binecuvântarea căsătoriei. De-acuma, așteptăm cu toții ca dragostea lor să facă și ochișori, ca să mai avem ceva subiecte pentru ziarul nostru…
PS 1: Nenea Căilean mai are o fată numai bună de măritat, Ionela… aviz amatorilor!!
PS 2: Țuțu (a se citi Florin) mai are de așteptat în sensul ăsta !
PS 3: Nunta a fost superbă, iar nuntașii de poveste!
Lasa un raspuns