USL-iştii suceveni s-au întors de la mitingul de pe Arena Naţională declarând ca vor câştiga în cele 14 colegii.

Proaspăt întors de la manifestaţia USL de pe stadionul Naţional Arena, preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu a declarat că “cei 400 de liberali care au participat la Bucureşti nu au fost luaţi cu arcanul”. Potrivit şefului PNL, la Bucureşti au fost două evenimente, unul în care au fost “vreo 700 de rătăciţi într-un dormitor, iar noi am fost vreo 70000 şi am organizat ceea ce puţină lume a crezut“.(audio)Alexandru Băişanu
Copreşedintele USL Suceava s-a referit şi la federalizarea României declarând că “în ceea ce priveşte ideile năstruşnice ale unora, le transmitem fie ungurilor, fie lui Traian Băsescu să îşi pună pofta în cui în privinta federalizării României”.(audio) Alexandru Ştefan Băişanu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.