În faţa casei mele
În faţa casei mele, unii sapă.
De două zile-asfaltul este chel,
O măgăoaie mare de oţel
Prestează zi lumină la o groapă.
Avem un mic pickamer zgomotos
Şi un excavator fără pasiune,
Ce scapă mult ulei pe la furtune
Făcând noroiul, logic, uleios.
Vreo câteva lopeţi nefericite,
Uitate-n viaţă, cred, de Dumnezeu
Şi-un şef, de meserie, clar, ateu,
Cu-njurături prelungi meşteşugite.
Din când în când, la jumătăţi de oră,
Se aude câte un icnet din străfund
Şi imediat apare-un cap rotund,
Semnalizând o daună majoră.
Ori s-a lovit ceva canalizare,
Ori, cine ştie, un cablu de curent
Şi sigur un pericol iminent
Pândeşte-având idei ucigătoare.
De obicei, echipa este mixtă.
Un nene mai bătrân şi muncitor
Cu pensia drept vis de viitor
Şi o privire deprimant de tristă.
Şi trei sau patru tineri plictisiţi,
Cu piercinguri de cocalar în buză
Şi tatuaje false de Yakuză,
Născuţi bătrâni şi cvasiobosiți.
Cu toţii sprijiniţi în câte o coadă
Privesc şi scuipă, scuipă şi privesc
La lutul care creşte nefiresc
Şi ţuguiat sub formă de grămadă.
Mai fluieră vreun cântec ce converge,
Spre balcanism şi ochi alunecoşi,
Iar trecătorilor ce-ntreabă curioşi
Despre cum merge treaba, le spun „merge!”
În faţa casei mele e noroi
Şi sunt tranşee pline ochi cu apă.
Mulţam fain primăriei pentru groapă
Şi lui Ilie, Sfântul, pentru ploi!
Şi mulţumesc acelor ce se sfarmă
Să-mi facă viaţa un imens urât,
Ba chiar le-aş mulţumi încă pe-atât
De mi-ar permite-o seară să port armă.
Lasa un raspuns