Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i s-a adresat ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Paul Stănescu, privind problemele apărute în implementarea Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 – Axa Prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, program din care face parte și Axa Prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii. Deși ghidul solicitantului pentru această axă prioritară a fost lansat în data de 23 decembrie 2016, programul funcționează cu mari sincope deoarece, pentru unele proiecte depuse, procesul de evaluare a fost suspendat până la primirea unor clarificări care ar fi trebuit să vină de la Consiliul Concurenței și de la Autoritatea de Management al POR.

De exemplu, la nivelul Agenției pentru Dezvoltare Nord-Est, proiectele depuse in cadrul PI 2.2 – ”Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor”, procesul de evaluare a fost suspendat până la primirea unei clarificări din partea AM POR cu privire la eligibilitatea investițiilor legate de ”extinderea capacității de producție sau diversificarea producției care, pe lângă achiziționarea de noi echipamente, pe care unitatea nu le-a mai deținut, prevăd și achiziționarea unor echipamente în vederea înlocuirii celor utilizate în prezent, uzate fizic și moral””, a transmis Ioan Balan.

Liberalul sucevean a precizat și că această situație a generat o întârziere extrem de mare de timp nu numai pentru evaluarea proiectelor de către Autoritatea de Management, ci și pentru selecția, finanțarea și demararea efectivă a proiectelor.

Mai mult decât atât, în toată această perioadă de timp, s-au intensificat criticile beneficiarilor cu privire la procesul extrem de netransparent prin care s-au modificat condițiile de eligibilitate și s-au creat criterii subiective, prin care să fie favorizați unii potențiali beneficiari ai programului”, a mai transmis Ioan Balan.

Față de această situație, care contribuie și ea la riscul de dezangajare a unor fonduri europene nerambursabile, deputatul sucevean i-a solicitat viceprim-ministrului să precizeze care este motivul pentru care, nici în prezent, după mai bine de un an de la depunerea primelor cereri de finanțare, nu s-a semnat niciun contract de finanțare și nici nu s-a prezentat public lista cu punctajele obținute de cererile de finanțare depuse în prima etapă.

Vă solicit să prezentați explicații cu privire la problemele întâmpinate de Autoritate de Management POR, prin care evaluarea proiectelor depășește și peste un an de la depunerea cererilor de finanțare. În condițiile în care beneficiarii care au depus cereri de finanțare și-au bugetat sume precise pentru cofinanțarea unor resurse, în cadrul proiectului, vă solicit să precizați cum vor mai putea îndeplini aceștia criteriile impuse de finanțator la aproape doi ani distanță de la depunerea cererilor de finanțare”, i-a transmis Ioan Balan lui Paul Stănescu.

În final, liberalul a cerut să afle dacă a fost întreprinsă o evaluare de risc cu privire la fondurile europene care se află în risc de dezangajare, din cauza exclusivă a incapacității administrative a Autorității de Management POR în a lansa, evalua, selecta și finanța corespunzător proiecte în domeniile definite ca prioritare în cadrul Programului Operațional Regional.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.