Miercuri, 13 februarie 2019, la ora 14:10, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, pe DN 17A din comuna Marginea, autoutilitara condusă de un localnic de 29 de ani, care transporta material lemnos.

Potrivit IPJ Suceava, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 0,87 m.c. cherestea de esență rășinoase.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 555 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.