Vineri, 15 mai, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Mun. Câmpulung Moldovenesc, Compartimentul Rutier, în timp ce își desfășura atribuțiunile de serviciu pe DJ 176 din com. Frumosu, acționând pe linia depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, în jurul orei 19:50, l-au oprit pe M. Mihai în vârstă de 45 de ani din sat. Deia, com. Frumosu, care conducea autoturismul marca Hyundai pe DJ 176 din com. Frumosu, în zona centrală a comunei în apropierea intersecției cu DC 33 B.
Cu ocazia discuțiilor purtate cu șoferul oprit pentru control s-a constatat că acesta emana o puternică halenă alcoolică, sens în care i s-a solicitat să se supună unei testări cu aparatul etilotest.
Urmare a testării s-a stabilit că cel în cauză prezenta o concentrație alcoolică în valoare de 0, 64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După aceasta, celui în cauză i s-a adus la cunoștință obligativitatea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei, sens în care acesta și-a exprimat consimțământul scris cu privire la desfășurarea acestei proceduri, ulterior fiind condus la Spitalul Mun. Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei cu respectarea prevederilor legale.
În cauza s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.