Vineri, 11 februarie, în jurul orelor 17:08, un echipaj de poliţie din Câmpulung Moldovenesc, a făcut semnal de oprire unui autoturism Dacia, dar șoferul mașinii a refuzat să oprească, fiind urmărit și blocat în trafic  de polițiști pe strada 13 Decembrie. Polițiștii au cosntatat că  șoferul, H. Constantin, în vârstă de 42 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, transporta  un număr de  300 de pachete cu țigări Rothmans și Marble, fără timbru fiscal, de proveniență extra-comunitară.

Polițiștii au confiscat țigările, suma de 1.212 de lei găsită asupra lui H. Constantin, precum și autoturismul marca Dacia, model MCV, în valoare de cca. 6.000 Euro.

De asemenea, fiind acuzat contrabandă, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. Sâmbătă, procurorul din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis propunerea organelor de cercetare penală cu privirea la luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de inculpatul H. Constantin.

Totodată, bărbatul  a fost sancționat contravențional pentru regulile de circulație încălcate de către acesta cu ocazia urmăririi în trafic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.