Luni, 29 iunie, SPR 12 Preuteşti a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul  un bărbat de 55 ani, din com. Vulturești, a fost găsit spânzurat la locuinţa sa din satul Valea Glodului.

În urma cercetărilor s-a stabilit că în jurul orei 11.40, D.G. l-a găsit pe fratele său, D.S. din localitate spânzurat de un copac din  curtea locuinței sale, ocazie cu care i-a tăiat frânghia cu care acesta se spânzurase. Ulterior, vecina decedatului a sesizat organele abilitate prin SNUAU 112, la fața locului deplasându-se un echipaj de ambulanță, constatând decesul acestuia.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că bărbatul era cunoscut în localitate ca şi consumator de băuturi alcoolice, iar rudele sale au relatat că în ultima perioadă de timp amenința cu sinuciderea. La examinarea cadavrului nu au fost identificate urme de violență pe suprafața corpului, nefiind suspiciuni cu privire la cauza decesului.

Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de ,,ucidere din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.