Luni, 2 decembrie, la ora 11:30, personalul medical de ambulanță a sesizat prin SNUAU 112 faptul că un bărbat de 49 ani, din comuna Vatra Moldoviţei, a decedat la locuinţa sa.
Din primele verificări şi din discuțiile purtate cu sora persoanei decedate, s-a stabilit că bărbatul era cunoscut ca având afecţiuni medicale, respectiv epilepsie, pentru care nu lua un tratament specific, boala nefiind supravegheată de un cadru medical.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului și a examinării cadavrului, nu au fost identificate urme de violență la nivelul corpului.
Totodată, s-a mai stabilit că persoana decedată locuia singură, fiind consumatoare de băuturi alcoolice.
A fost anunțat CML Câmpulung Moldovenesc în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.
Lasa un raspuns