La data de 22.04.2025, în jurul orei 05:09, Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, la o stână de pe Izvorul Alb, I.M. (63 ani), muncitor zilier, a fost găsit decedat în hambarul unde urma să hrănească bovinele.
Până la sosirea poliției, un echipaj medical a intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale lui I.M., însă, în urma manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul acestuia.
Conform verificărilor, în jurul orei 04:00, I.M. se îndrepta către zona unde erau ținute bovinele, moment în care i s-a făcut rău și s-a prăbușit în mijlocul hambarului. În jurul orei 04:45, L.P., proprietara stânei, l-a găsit căzut și a încercat să comunice cu acesta, fără rezultat, apelând ulterior 112.
La examinarea preliminară nu s-au identificat urme de violență, iar I.M. era cunoscut ca având un consum excesiv de alcool. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Morga Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru efectuarea necropsiei medico-legale.
Lasa un raspuns