Duminică, 22 octombrie, la ora 8:10, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că, în cursul zilei, un bărbat necunoscut a sustras bani din două tonomate de cafea situate în zona centrală a localității.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, polițiștii deplasați la fața locului au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 37 de ani din comuna Siminicea.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 22.10.2017, în  jurul orelor 08.00, bărbatul a intrat în interiorul unei instituții din zona centrală, uşile fiind deschise, iar cu ajutorul unui obiect metalic a forţat uşile celor două tonomate de cafea pe care le-a deschis şi din interior a sustras suma de 135 de lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru stabilirea unor măsuri preventive.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.