„Legislaţia acordă protecţie pentru denunţători, dacă fac denunţuri care se confirmă. Dar dosarele lui nu mai au legătură cu denunţurile. Oricine a făcut denunţuri despre SRI şi parchete a fost la arest. Vezi cazul Udrea, când a făcut un denunţ confirmat de Ghiţă. Ne vom convinge că denunţurile împotriva vârfurilor SRI şi DNA se izbesc de zid. Riscuri sunt multe dacă Ghiţă ajunge la beci, pentru că odată intrat acolo nu se ştie când mai poţi să vorbeşti, când mai ai ocazia să transmiţi mesaje. Arestul preventiv în condiţii dure s-a dovedit extrem de util pentru că de acolo ies oamenii şi spun ce vor DNA şi SRI. Nu e joacă! Vorbim de nevoia ca acest om, care a avut un statut special, să beeficieze de protecţie. Ghiţă nu a fost un om oarecare, el – eu nu am ştiut până la dezvăluirile lui Ghiţă – din 2010, când încă nu era parlamentar, ci teoretic era un om de faceri, până în 2014 se întâlnea săptămânal cu Kovesi si Coldea la K2”, a declarat Traian Băsescu.
„Parlamentul şi preşedintele trebuie să ceară instituţiilor de forţă un anume regim pentru Ghiţă, să sesizeze importanţa ca acest om să vorbească, dar fără să afecteze reluarea dosarelor lui. Deşi făcând denunţuri, chiar dacă sunt în altă zonă, va beneficia de reducerea pedepsei în dosarele pe care le are”, a punctat fostul preşedinte.
Traian Băsescu a apreciat că Sebastian Ghiţă are şanse foarte mici, spre zero, să primească azil politic în Serbia, dat fiind statutul acestei ţări de aspirant la intrarea în Uniunea Europeană: „Foarte mulţi cred că statul afară e o soluţie. Eu nu cred. Cât o să stai afară? Cât o să-i dea lui Ghiţă pentru utilizare de acte false? De la 6 luni la 3 ani. Presupunem că-i dă la mijloc. Peste un an şi jumătate tot va veni în ţară. Iar sistemul, curăţat, necurăţat… Adevărurile pe care le ştie Ghiţă trebuie aflate. Nu ştiu dacă Serbia ar acorda azil politic, având în vedere că e o ţară care e în negocieri de aderare la Uniunea Europeană. Ar fi imposibil din această postură, după părerea mea”.