Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că a discutat cu avocatul său și au ajuns împreună la concluzia că ar fi bine să fie chemat la Parchetul General pentru a da declarații în ancheta deschisă in rem după înregistrările cu Sebastian Ghiță.

 

 

Într-una dintre ele, fostul deputat a prezentat un material video în care apare chiar Băsescu, în timp ce vorbește despre dosarul lui Dan Voiculescu şi judecătoarea Camelia Bogdan.

Fostul președinte a confirmat că înregistrarea este reală, dar editată și că nu știe dacă l-a înregistrat Ghiță sau altcineva.

 ”Eu, de exemplu, vorbesc în cadru privat despre foarte multe dosare: explic înscenarea cu fratele meu bine susținută de Antena 3, explic cum au fost trimiși oameni cu echipamente să-i smulgă declarații fiicei mele, sunt multe lucruri pe care le discut. Dacă s-au făcut înregistrări, ele s-au făcut complet, dar s-a luat doar fragmentul ăsta.

Înregistrarea e făcută fără ca eu să fiu informat, iar folosirea ei în spațiul public e fără consimțământul meu. Ea e editată, nu e completă, s-a intervenit pe ea”, a spus Băsescu, conform b1.ro.

Acesta a mai susținut că a vorbit cu avocatul său și au ajuns împreună la concluzia că ar fi bine ca el să fie chemat la Parchetul General pentru a lămuri situația: ”de la avocat vin! Amândoi am ajuns la concluzia că ar fi bine să fiu chemat să lămurim lucrurile. Eu am și salutat decizia PG de a deschide un dosar in rem, deocamdată. N-aș vrea să mai fac declarații, având în vedere că e un dosar care s-a deschis. Dacă voi fi chemat, indiferent de calitate, prefer să dau explicațiile acolo”.

Sursa: www.psnews.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.