Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de când s-a purtat pe teritoriul județului nostru Bătălia de la Spătărești, unde aproximativ 800 de soldați români s-au opus și au învins aproape 10.000 de militari ruși. Este una din marile fapte de vitejie ale Armatei Române, despre care se vorbește prea puțin, condamnând-o pe nedrept la uitare.
În iarna anului 1918 s-au aflat față în față Corpul nr. 2 al Armatei Rusești și forțele române care au fost reprezentate în principal de trupele Regimentului 2 Grăniceri și subunități din Regimentul 16 Infanterie și Regimentul 25 Artilerie, conduse de locotenent-colonel Dumitru Rădulescu, locotenent-colonel Cezar Mihail și nu în ultimul rând de colonelul Anania Brădeanu. Deși nimeni nu le dădea nicio șansă soldaților români, aceștia fiind copleșiți numeric de foștii lor aliați, au reușit, cu o dârzenie rar întâlnită, să se opună colosalei forțe armate rusești, obligându-i pe inamici să capituleze. A fost o confruntare militară sângeroasă, care a fost începutul unei lungi perioade de conflict între România şi Rusia sovietică.
Prin marea victorie a românilor au fost salvate de la distrugere în principal oraşul Fălticeni, dar şi partea de sud a Bucovinei împreună cu numeroase alte zone locuite de români aflate pe direcţiile probabile de retragere ale trupelor ruseşti.
Context
Evenimentele revoluţionare petrecute în Imperiul rus în anul 1917 au afectat în mod dramatic situaţia de pe frontul de est al Primului Război Mondial, afectând în egală măsură şi capacitatea de rezistenţă de pe frontul românesc. Propaganda bolşevică lansată de agenţii guvernului Lenin de la Petrograd au pulverizat treptat armata ţaristă care s-a destrămat. Peste un milion de combatanţi ai armatei imperiale ruse s-au transformat într-o masă fără conducere, violentă şi care răspundea deciziilor venite din Rusia. Vechiul aliat al României s-a transformat într-o masă eterogenă, grupuri mari de dezertori rătăcind pe drumurile Moldovei, ameninţând securitatea populaţiei civile şi terorizând localităţile pe unde treceau.
Dezagregarea armatei ruse după Revoluția din Octombrie 1917 a determinat părăsirea Frontului român de aproape totalitatea marilor unități ale fostei armate țariste, care au început o mișcare dezorganizată de întoarcere pe teritoriul rusesc.
„Toate drumurile Moldovei erau acum pline de cete de soldați, fugari de pe front, frânturi de unități fără șefi, sau cu șefi aleși dintre ofițeri inferiori ori dintre soldați, ducând cu ei arme, tunuri, cai, vehicule și fondurile statului. Unii luau cu asalt trenurile, grămădindu-se unii peste alții pe acoperișurile vagoanelor, pe scări, pe tampoane, devastând gările si vagoanele, amenințând cu armele pe mașiniști și pe funcționari. Alții mergeau în coloane mai mari sau mai mici pe șosele, dedându-se la tot felul de neorânduieli și excese, și vânzând în alte sate produsul prădăciunilor făcute aiurea. Pentru a-și ușura drumul și a câștiga bani, începură să vândă mai pe nimic efectele militare, arme, cai și chiar tunurile! Moldova cunoscu astfel o nouă. calamitate, aceea a retragerii unei armate dezorganizate.”
Descompunerea vechiului imperiu al ţarilor şi ieşirea din război a obligat România să-şi schimbe întreaga strategie. În decembrie 1917 frontul s-a dezagregat, iar în ianuarie 1918 guvernul bolşevic a rupt relaţiile diplomatice cu România. Acesta a fost contextul în care s-a ajuns la primele confruntări militare româno-ruse
În fața acestei situații, Marele Cartier General Român a dispus o serie de măsuri care vizau: ocuparea sectoarelor de front părăsite de trupele ruse de către trupe române, împărțirea teritoriului Moldovei în zone militare aflate în responsabilitatea unor mari unități române și instituirea unor puncte de control și îndrumarea a circulației, pentru dezarmarea trupelor ruse și asigurarea deplasării acestora către graniță, în mod organizat
Desfășurarea acțiunilor militare
Desfăşurarea propriu-zisă a evenimentelor a fost anunţată de reţinerea, în apropierea Fălticenilor, a unor militari ruşi bolşevetizaţi, rătăciţi de unitatea lor, de către o patrulă românească aparţinând Regimentului 16 Dorobanţi din Fălticeni.
În urma informaţiilor obţinute de la aceşti militari ruşi a rezultat că în zonă urmau să sosească numeroase trupe ruseşti aparţinând Corpului 2 Armată, comandat de soldatul Selepin şi avându-l ca şef de Stat Major pe măcelarul evreu Moina Podolski, pentru a se deplasa spre Bucovina cu intenţia „(…) să se unească cu alt corp de armată de a lor ca de acolo să înceapă operaţiunile lor criminale; să cuprindă Ţara până la Iaşi, să detroneze pe Rege şi să omoare pe demnitarii statului şi ale armatei noastre”, precum făcuseră cu aceea a statului rusesc, „(…) jefuind în acelaşi timp avutul tuturor şi dărâmând şi arzând oraşele şi satele (…) astfel, ca să facă din Moldova doar un petec pe care să-l coase cu uşurinţă la marea lor Republică Sovietică (…).”
La sud de Fălticeni pe „27 ianuarie 1918, ora 10 a.m., trupe din corpul 2 rus, aproximativ 10000 de oameni cu 100 de tunuri, înaintează spre Fălticeni pentru a-și croi drum prin sudul Bucovinei. Apropierea lor constituia un pericol iminent pentru orașul Fălticeni, unde se afla batalionul 2 din regimentul 1 grăniceri, aproximativ 500 de oameni. Batalionul iese în față, ocupând poziții la Spătărești, călare pe direcția Soldănești – Ciumulești – Fântâna Mare – Bogdănești, interceptând drumul spre Baia și Cornul Luncii. Două companii din batalionul al 3-lea prelungesc cele două aripi la dreapta și la stânga, mai adăugându-se un escadron de cavalerie pentru recunoașteri.
O delegație a comandantului rus se prezintă la Fălticeni colonelului Rădulescu, comandantul regimentului 2 grăniceri, somându-l să lase rușilor drum liber spre Suceava, altfel își vor deschide drum cu forța și își declină orice răspundere față de pagubele ce le va suferi orașul și populația. Li se răspunde cu invitația de a reveni în cantonamentele lor sau să depună armele, imputându-li-se devastările produse prin sate, tăierea liniilor telefonice și atacarea posturilor române. Sunt conduși printre liniile române înapoi spre tabăra rusă, unde se decide atacarea românilor pentru a forța trecerea.
La 11.30 patrule ruse de cavalerie și infanterie iau contact cu patrulele noastre, un sfert de oră mai târziu capul coloanei ruse de atac apare pe șoseaua Fălticeni – Ciumulești, ieșind din Dumbrăvița. Ai noștri trag focuri de avertisment, rușii ripostează trăgând în plin. Românii ripostează cu mitraliere. Începe bombardamentul rus de artilerie, dar lipsit total de precizie. Din 300 sute de proiectile niciunul nu a atins orașul. Totuși, sub acoperirea tragerilor, rușii se desfășoară în valuri de atac, lanțuri de trăgători, la o distanță de 1500 de metri de pozițiile române și avansează precaut până la 200 de metri, pe trei valuri de atac. Românii sunt dispuși pe singură linie rarefiată, dar ripostează cu focuri de arme individuale. Rușii pornesc la atac, superioritatea lor este evidentă. Românii trag cu sete, apoi contraatacă la baionetă, o linie rarefiată, subțire, contra a trei valuri inamice. Totuși, minunea se produce, rușii sunt respinși și dați înapoi de impetuozitatea contraatacului român. Rând pe rând, patru atacuri sunt respinse și contraatacate la baionetă. Câmpul din față este plin de cadavrele rușilor.”
Deznodământul bătăliei de la Spătărești
Soldații români au avut, în cele aproximativ 12 ore cât a durat lupta, pierderi în oameni de 14 morţi (Mircioiu Ioan, Grănişteanu Ioan, Caloianu Sava, Chirilă Iordache, Paraschiv Petre, Voicu Haralambie, Ionescu Constantin, Panţâru (?), Nistor Teodor, Gomei Vasile şi Pascu Stanciu în total 11, trei, pe care însă nu am reuşit să-i identificăm, decedând ulterior la spital în urma rănilor grave), 28 – 32 de răniţi grav şi 55 de răniţi uşor (majoritatea dintre aceştia au fost îngrijiţi în Spitalul „Stamate” din Fălticeni). Pe de altă parte, ruşii, au avut pierderi mult mai mari: după unele surse între 150 şi 200 de morţi şi dispăruţi (80 dintre aceştia au fost îngropaţi de grănicerii români) şi aproximativ 500 de răniţi.
În cele 5 zile cât a ţinut dezarmarea, s-au confiscat de la trupele ruse: 4.010 puşti, 74 de mitraliere, 84 de tunuri, 158 de chesoane, 1.343 de baionete, 400 de săbii, 1.070 de revolvere, 3 ante-tunuri, 2 afete, 13.082 de proiectile, 1.865 de focoase, 116 ţevi de rezervă mitralieră, 2.369 de raniţe, 194 de cutii cartuşe, 1.200 de cutii benzi mitralieră, 5 lăzi dinamită, 15 aparate telefonice, 32 de bobine sârmă de telefon, o etuvă şi 3 bucătării.
Dintre ofiţerii Regimentului 2 Grăniceri care s-au remarcat în bătălie îi amintim pe: maiorul Loghin Constantin, căpitanul Poenaru Alexandru, locotenentul Pavelescu Gheorghe, sublocotenenţii Ionescu Constantin, Nicolae Gheorghe, Mazilu Gheorghe, Pascu Dumitru, ş.a.
Militarii români morţi au fost înhumaţi în cimitirul Grădini. În amintirea lor şi „(…) pentru comemorarea strălucitei izbânzi, repurtată (…) de Regimentul 2 Grăniceri la 14/15 ianuarie 1918, contra copleşitorului număr de bolşevici ruşi (…)” a fost ridicat un monument.
Monumentul „Grănicerul de veghe”
Operă a sculptorului Theodor Burcă, monumentul „Grănicerul de veghe” le aminteşte fălticenenilor de lupta de la Spătăreşti, din 14-15 ianuarie 1918 (27/28 ianuarie 1918 după vechiul calendar, calendarul gregorian fiind adoptat la nivel instituţional abia în anul 1919). Monumentul a fost dezvelit în anul 1922 şi evocă lupta dusă de ostaşii Regimentului 2 Grăniceri împotriva Corpului 2 de Armată rus pentru ocuparea Fălticeniului. Iniţial monumentul a fost amplasat în mijlocul oraşului, unde începea „Strada Mare” (astăzi Republicii). Astăzi monumentul este amplasat la ieşirea din oraş, spre Spătăreşti, în cartierul „2 Grăniceri”.Revista „Grănicerul”, numărul festiv din data de 3 martie 1934, evocă într-un articol dedicat Regimentului „2 Grăniceri”, vitejia grănicerilor în lupta de la Spătăreşti.
Despre acest monument și Bătălia de la Spătărești se vorbește și în cartea „Fălticeni – Repere în timp” a autorului Vasile Nistoreasa. El ne spune că „În amintirea eroilor din Regimentul 2 Grăniceri, care au apărat cu preţul vieţii lor avutul şi viaţa acestui colţişor de ţară, în 1922 a fost ridicat monumentul Grănicer de veghe, amplasat pe Strada mare şi mutat, în anul 1987, pe strada 2 Grăniceri, la ieşirea spre Roman. De asemenea, tot în amintirea luptei de la Spătăreşti, scriitorul Ion Dragoslav a scris poezia Cântul Eroilor, iar Societatea Mormintelor Eoilor Bucureşti a dăruit oraşului o frumoasă troiţă, după un plan executat de arhitectul C. Stănculescu.”
Același autor menționează că „Războiul a însemnat pentru viaţa liniştitului Fălticeni o schimbare, trecând uşor spre uluială. Oraşul devenise un vast spital, unde se sfârşeau atât răniţii cât şi exantematicii. Teroarea zilei ajunsese acum sinistra şi dezgustătoarea insectă. Şcolile închise, refugiaţi de tot felul din teritoriul ocupat, apoi mulţimea ostaşilor ruşi, costumele pitoreşti ale cazacilor şi cerchezilor. Peste drum de grădina lui Sadoveanu se instalase un aerodrom rusesc şi adesea aeroplanele germane sau austriece treceau peste oraş, primite cu focurile tunurilor”
Bibliografie:
- Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
- http://cristiannegrea.blogspot.ro/2012/05/batalia-moldovei-in-razboiul-roman.html
- https://falticenionline.com/2013/01/28/granicerul-de-veghe-evoca-lupta-de-la-spataresti-de-acum-95-de-ani/
- https://www.monitorulsv.ro/Local/2018-01-26/Batalia-de-la-Spataresti-locul-in-care-armata-romana-i-a-batut-si-pus-pe-fuga-pe-soldatii-rusi-bolsevizati
- https://www.romaniadigitala.ro/blog/batalia-de-la-spataresti-1427-ianuarie-1918/
- Larry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, ed. Rao, 2011
- Vasile Nistoreasa, „Fălticeni – Repere în timp”, ed. Accenr Print, Suceava, 2007
Lasa un raspuns