Unilever South Central Europe alături de divizia de înghețată din Suceava, reprezentată de brandul Betty Ice, a contribuit în campania „1 centimetru de fapte – cu toții în linia întâi”, inițiată de Ștefan Mandachi, cu 320.000 de euro pentru achiziționarea unei unități mobile de terapie intensivă dotată cu 12 paturi, cu scopul de a ajuta comunitatea din Suceava, una dintre zonele cele mai afectate de pandemie.

 Ne bucurăm să anunțăm că unitatea mobilă de terapie intensivă a ajuns în Suceava și urmează să fie pregătită și echipată pentru a deveni funcțională.
 
„Ne bucurăm că unitatea mobilă a ajuns în Suceava! Este o onoare pentru noi să putem ajuta cetățenii din acest județ cu 12 paturi de terapie intensivă. Am colaborat cu 1 cm de Fapte – Cu Toții în Linia Întâi și cu Crucea Roșie Suceava și prin acest parteneriat credem că vom reuși să avem un impact pozitiv pe termen lung în comunitatea din Suceava. La Unilever vom face întotdeauna tot ce putem ca să ajutăm cetățenii și să facem bine societății”, a declarat James Simmons, Managing Director Unilever South Central Europe.
 
„Păstrăm o legătură strânsă cu locuitorii din Suceava, aici fiind situată fabrica noastră Betty Ice. Angajamentul nostru față de suceveni este pe termen lung și vom continua să fim mereu aproape de ei, cât de mult putem, cu resursele pe care le avem. Unitatea mobilă de terapie intensivă va putea fi mutată și utilizată si după ce se încheie această perioadă grea, iar acesta cred că este cel mai important lucru – ca oamenii să știe că au un sprijin, o speranță în momentele dificile din viețile lor”, a declarat Ionuț Ilie, General Manager Ice Cream, Unilever South Central Europe.
 
„Unitatea mobilă de terapie intensivă aduce speranță și încredere oamenilor din regiune. Ne bucurăm să avem un adevărat sprijin în fiecare dintre persoanele și companiile care au arătat în această perioadă că sunt solidari față de comunitățile vulnerabile. Fără ajutorul lor nu am fi reușit să facem atâta bine și cu siguranță nu am fi reușit să facem toate aceste achiziții”, a precizat Corneliu Dediu, Director Crucea Roșie Suceava.
 
„Această unitate mobilă de terapie intensivă este dovada de netăgăduit a faptului că, acționând împreună și punând suflet în ceea ce facem putem avea cu toții realizări colosale: când nu dormi nopțile pentru un obiectiv, lucrurile se mișcă. Sunt extrem de mulțumit că toate eforturile mele și ale echipei mele de voluntari se vor concretiza în vieți salvate, chiar și după ce trece pandemia. Sunt recunoscător tuturor donatorilor pentru încrederea acordată, făcând astfel posibilă achiziționarea și dotarea corespunzătoare a acestei unități – există oameni și companii care sunt aici ca să facă bine pe termen lung, lăsându-și amprenta în comunitatea noastră atât în momentele bune, cât și în momentele dificile, cum este cel prin care trecem acum. Mulțumesc încă o dată Unilever și Betty Ice pentru donația făcută – am acumulat cea mai mare sumă din strângerile de fonduri din România! Fapte, nu vorbe!”, a declarat Ștefan Mandachi, inițiatorul campaniei „1 centimetru de fapte – Cu Toții În Linia Întâi”.
 
Unitatea mobilă dotată cu 12 paturi de terapie intensivă poate fi folosită și mutată rapid oriunde este nevoie pe durata pandemiei, dar și ulterior, în situații de calamități sau dezastre, și are ca scop creșterea capacității spitalelor și a sistemului medical în general, de îngrijire a pacienților la standarde înalte.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.