Vineri, 12 iunie, la Biroul Francez de la Casa Prieteniei a avut loc ultimul eveniment, înainte de vacanță, programat în cadrul După-amiezilor francofone, la Suceava, activitățile săptămânale urmând a se relua începând cu luna septembrie.

În cadrul acestei  întâlniri, profesorii implicați au primit din partea Consiliului Județean Suceava Adeverințe care le atestă activitatea de voluntariat în folosul comunității, desfășurată în perioada februarie-iunie 2015.

Cu acest prilej prof. Tamara Sabin, coordonatorul proiectului „După-amiezi francofone, la Suceava”, a realizat un bilanț al activităților, subliniind calitatea acestora și importanța lor în promovarea limbii franceze în rândul sucevenilor, mulțumind cadrelor didactice, conducerii unităților de învățământ, elevilor și studenților implicați. Pe lângă momentul oficial al înmânării atestatelor, cei prezenți s-au bucurat și de un program artistic oferite de elevi suceveni, în același spirit francofon cu care sucevenii s-au obișnuit deja.

Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, inițiator și organizator al activităților de la Biroul Francez, a transmis celor prezenți faptul că deși s-a gândit în 2012,la momentul înființării, că în acest cadru se pot realiza multe lucruri importante pentru viața culturală și socială a sucevenilor, ceea ce a urmat a depășit toate așteptările: „Evenimente cu numeroși invitați de seamă au îmbogățit considerabil cartea de vizită a orașului și județului nostru, profilul Bucovinei francofone. Prin consecvența acțiunilor noastre, am demonstrat că seriozitatea și credința într-un ideal, în cazul nostru cel al valorilor Francofoniei, te pot duce departe. Fiecare cadru didactic care a desfășurat aici o activitate, din devotament față de limba franceză, de școală, de elevi, din dorința de a profita de acest spațiu primitor, a pus umărul la acest mare și important proiect care a devenit unul de notorietate pentru județul Suceava, trecând granițele acestuia. Prin fiecare eveniment am demonstrat că valorile Francofoniei, democrație, solidaritate, civism, toreranță, plurilingvism, multiculturalism sunt promovate la Suceava într-o manieră elegantă, europeană, interactivă și educativă.”

Bilanțul realizat de organizatori a reliefat și  faptul că în jurul evenimentelor organizate la Biroul Francez s-au născut importante acțiuni de promovare a județului nostru.  În acest context, a fost anunțată și o nouă vizită importantă pentru Suceava, dar în mod special pentru francofonia instituțională, și anume cea a doamnei Chantal Moreno, director al Biroului regional pentru Europa Centrală şi de Est al Organizației Internaționale a Francofoniei.

Totodată, organizatorii au adus mulțumiri colaboratorilor permanenți ai Biroului Francez: Asociația Seniorilor Bucovineni, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Asociația Euroactiv, Centrul Cultural Bucovina, Centrul de Informare Turistică, Asociația Curcubeul Succesului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.