In cursul zilei de joi, 18 noiembrie a.c., la sediul CAS Suceava s-a prezentat un executor judecatoresc insotit de o echipa de jandarmi pentru a inștiinta conducerea asupra intentiei de a pune sechestru pe bunurile mobile si imobile ale institutiei.

Șeful Casei de Sănătate Suceava, Cristi Bleorțu, a transmis ulterior un punct de vedere pentru a clarifica situația:

            „Precizam ca institutia noastra este in litigiu cu acest executor judecatoresc, in sensul ca a fost formulata o contestatie la executare, solutionata in luna iunie a.c, in prima instanta, in favoarea executorului.

            Sentinta este executorie, institutia noastra fiind obligata sa achite suma datorata executorului judecatoresc. Avand in vedere procedura de alocare a fondurilor cu aceasta destinatie, legislatia in vigoare prevede un termen de 6 luni pentru a putea face demersurile necesare indeplinirii obligatiei de plata. In aceasta perioada au existat permanent discutii intre conducerea CAS si executorul judecatoresc prin care i-am adus la cunostinta acestuia ca plata va fi efectuata in termenul legal.

            Bugetul necesar efectuarii acestei plati a fost alocat de CNAS si vom achita suma datorata in cel mai scurt timp.

            Precizam ca activitatea institutiei noastre nu a fost afectata in nici un fel si in acest moment nu este instituit sechestru asupra bunurilor CAS.

            Consideram ca actiunea din acesta dimineata a fost un abuz din partea executorului judecatoresc, deoarece termenul convenit cu conducatorul institutiei pentru efectuarea platii nu a fost depasit, fiind astfel, inutil, prejudiciata imaginea institutiei”, a conchis Bleorțu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.