Cu numai o saptamana ramasa pana la conferinta de presa a evenimentului din 22-23 mai, ultimele piese ale dominoului organizatoric isi gasesc locul pentru a alcatui tabloul final care ii va astepta pe spectatori.

Mutarea în aer liber a Festivalului de Blues de la Suceava, un mare pas înainte făcut de organizatori, este, dacă vreţi, un masterat în managementul artistic dat la scenă deschisă. Spectacolele în aer liber, dincolo de confortul unui mare număr de spectatori, implică foarte multă muncă în plus pentru sonorizare ca să nu mai vorbim de partea vizuală. Conştienţi de severitatea examenului pe care îl au de dat, Bobby Stroe şi echipa care îl ajută verifică fiecare amănunt deoarece sunt conştienţi că acesta este ultimul test înainte de accederea în lumea festivalurilor internaţionale de succes.
Locaţia de la Gârla Morii este una foarte potrivită unui asemenea eveniment, aflându-se concomitent în centrul Sucevei şi în afara ei, mai precis pe strada Apeductului, după Uzina de Apă, pe drumul spre fostele sere. Spaţiul generos, pus la dispoziţie de către patronii locului, va găzdui lejer mobilier de festival pentru 6-700 sute de spectatori şi destule grătare, un proţap şi ceva ceaune în care se vor prepara diverse delicatese. Cum, în afara Primăriei şi a Consiliului Local Suceava, printre sponsorii acestei ediţii se numără Ursus, furnizorul mobilierului şi Betty Ice, nu ne îndoim că va fi destulă bere pentru stins setea spectatorilor şi îndeajunsă îngheţată pentru toţi doritorii de dulciuri. Băutorii de vin se vor putea bucura de un Panciu la carafă iar cei care preferă spirtoasele vor avea cu siguranţă de unde alege.
Organizatorii s-au gândit şi la posibilitatea ca unii din spectatorii veniţi de mai departe să prefere să campeze în apropiere aşa că există şi un spaţiu destinat pentru aşa ceva.
Bobby Stroe are şi multe alte surprize pregătite pentru spectatori dar n-ar mai fi surprize dacă le-am dezvălui de pe acum, iar ele sunt destinate celor prezenţi la festival şi nu cititorilor noştri.
Cum de mâine vom începe un şir de articole destinate prezentării fiecărui punct din programul festivalului, încheiem acest articol cu o erată. Ne cerem scuze pentru inadvertenţa strecurată în articolul anterior, unde sub influenţa Zilelor Vişniec am scris că Fani Adumitroaie ar fi originar din Rădăuţi. Regretatul blues-man român era originar din Dorohoi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.