Deputatul PNL de Suceava și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat într-o emisiune la SuceavaLive, că Bucovina a fost repusă pe hartă de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care, încă de la preluarea mandatului său din anul 2008, a militat pentru conceptul de Bucovina. Acesta a subliniat că în timpul facultății, oamenii din celelalte colțuri ale țării știau că Bucovina este o marcă de apă minierală și nicidecum un tărâm de poveste.
„Până a venit Gheorghe Flutur președinte la Consiliu Județean Suceava, dacă mergeai în orice colț al țării se credea că Bucovina este o marcă de apă minerală. Atât! Acum, însă, o grămadă de oameni care până în 2008 – 2010 nu au fost niciodată în Bucovina, astăzi, în 2020, au fost de zece ori în Bucovina și vorbesc de oameni din Constanța, Craiova, adică care trebuie să bată sute de kilometri ca să ajungă aici. Acesta este meritul lui Gheorghe Flutur care a pornit o strategie de promovare a Bucovinei”, a declarat Bogdan Gheorghiu.
Trebuie precizat că Gheorghe Flutur a inițiat o serie de proiecte culturale menite să dezvolte potențialul turistic din Bucovina, respectiv „Crăciun în Bucovina”, „Paște în Bucovina”, „Hai în Bucovina”, „Hora Bucovinei”, „Produs în Bucovina”, toate acestea contribuind la așezarea județului nostru pe harta turismului internațional.
Lasa un raspuns