Societatea Prospecțiuni a primit din partea Agenției pentru Protecția Mediului aviz favorabil privind detonarea cu dinamită, pentru a identifica noi zăcăminte de gaz metan. În contrapartidă, conducerea mănăstirii acuză că echipele de prospecțiuni îi încalcă teritoriul şi că execută foraje ilegale.
Firma bucureșteană a primit acordul celor de la APM pentru a detona la o adâncime de maxim 10 metri, lucru care, afirmă ei, nu afectează ecosistemul.
În total, Prospecţiuni S.A. estimează aproximativ 15 mii de explozii, la care vor fi utilizate 37 de tone de dinamită.
Preoții se plâng că avizul primit de la Protecţia Mediului nu respectă Legea Apelor şi cea de protejare a monumentelor istorice. Aceștia au cerut sistarea oricăror prospecţiuni pe propriul teren, precum şi în limita legală a 200 de metri de la perimetrul exterior al monumentului istoric.
În schimb, Prospecţiuni S.A. nici nu vor să asculte şi a transmis preoţilor că vor continua detonările pe alte terenuri din comuna Putna. Preoţii şi locuitorii comunei sunt îngrijoraţi de faptul că în locul unde se găsesc izvoarele de apă ale întregii comune, şocurile seismice pot afecta rezistenţa clădirilor monumente istorice de la distanţă de câţiva kilometri.
Lasa un raspuns