Cum era de așteptat, ”mafia” Beldiman are legături cu postul TV

O nouă echipă de management la postul TV local. Covașă va conduce televiziunea încă 10 ani.

Jurnalistul Alexandru Covaşă a fost reconfirmat în funcția de manager general la cea mai nouă televiziune locală din județul Suceava. Covaşă a semnat un contract de management pe o perioadă de 10 ani, perioadă în care va încasa o remunerație de aproximativ 3.000 de euro lunar. Deși solicitarea jurnalistului s-a ridicat la nivelul unei sume de 15.000 de lei lunar, aceasta nu a fost acceptată de board-ul trustului de presă amintit. Însă, după mai multe runde de negocieri, părțile și-au dat acordul pentru un onorariu de 13.500 lei impozabili pe o perioadă de 3 ani şi cu o indexare anuală ulterioară de 10% pentru restul perioadei, dar cu condiția ca onorariul lunar să nu coboare sub nivelul a 9 salarii minime brute sau sub nivelul a 4 salarii medii brute pe economie pentru anul de referință. Clauzele de reziliere ale contractului au rămas confidențiale.

Consiliul de administrație al trustului mass-media a considerat că pentru prima funcție de decizie din trust, la nivel local, este necesară stabilirea unei remunerații substanțiale tocmai pentru a se evita sincopele și derapajele editoriale dar și pentru eliminarea suspiciunilor de integritate specifice reprezentanților mass-mediei sucevene. Tot în acest sens, a fost implementat și un management al riscului de corupție, știut fiind faptul că majoritatea mass-mediei locale supraviețuiește de pe urma faptelor de corupție ale politicienilor locali, prin șantaje mediatice și presiuni exercitate asupra factorilor politici de decizie și a funcționarilor publici din conducerea instituțiilor statului.

alex-covasa

Alexandru are posibilitatea să dovedească că poate ridica nivelul televiziunilor locale, dar și al mass-mediei sucevene în general, la un alt nivel. Experiența sa în presă, dobândită în mari centre jurnalistice precum Cluj-Napoca și București, studiile aprofundate de specialitate și independența lui jurnalistică, dovedită în timp, au contat foarte mult în reconfirmarea sa la conducerea trustului media. Mai mult, Alexandru este unul dintre inițiatorii și promotorul declarat al celui mai nou și pur curent jurnalistic din județul Suceava, curent îndreptat împotriva mass-mediei captive deținute de politicienii locali” a declarat un membru al CA.

O misiune nouă, o altă strategie editorială.

În ședința CNA din 17 ianuarie 2017, Covaşă a susținut în fața membrilor Consiliului Național al Audiovizualului noua strategie editorială, modificarea structurii și serviciului de programe, dar și extinderea ariei de difuzare prin rețelele de comunicații electronice și cablu. În același timp, Alexandru Covașă a inițiat demersurile pentru transmisia prin satelit a postului NEst TV Channel, lucru deja cunoscut.

Covaşă și-a dovedit încă o dată capacitățile manageriale, iar Consiliul CNA a aprobat noile solicitări ale NEst TV Channel Suceava, cu unanimitate de voturi.

Toate persoanele propuse la conducerea trustului au acceptat doar posturi de coordonare cu condiția ca Alexandru Covaşă să rămână manager general.

Alexandru Covașă își dovedește, încă o dată, abilitățile de lider și capacitatea de coagulare a unui colectiv performant, deși unii dintre colegi, încă necunoscuți în spațiul public local din postura de jurnaliști, au rezultate mai remarcabile decât șeful lor, rezultate ce au fost recunoscute pe plan internațional de specialiști în diferite domenii.

dana_ghincea

Daniela Năsui (Palamariu) este redactor șef, funcție deținută anterior în cadrul trustului Bucovina TV, iar Bogdan Aniței a fost reconfirmat ca șef al departamentul tehnic, fiind responsabil atât cu activitatea compartimentului de emisie-montaj cât și cu a celui de regie-producție TV.

Isabela Prutean va prelua atribuțiile de coordonare ale departamentului de programe, tocmai pentru devotamentul și implicarea acesteia din ultima perioadă în diverse activități curente ale postului TV.

Tiberiu Beldiman a acceptat să preia funcția de responsabil privind conținutul editorial al postului TV amintit. Deşi ochii mai multor organe sunt ațintiți asupra sa, acesta fiind cercetat pentru mai multe fapte de corupție, începând cu luna martie 2017, Tiberiu Beldiman a acceptat să preia coordonarea departamentului de știri, al celui de programe, dar şi al departamentului tehnic, acesta fiind, conform noii organigrame ce intră în vigoare din 01.03.2017, directorul editorial al postului TV. Astfel, se poate considera, chiar și indirect, că Beldiman are, și a avut, o oarecare implicare în istoria trustului media, lucru pe care însă nu l-a ascuns vreodată, așa cum se observă și din declarațiile sale de avere din perioada cât a fost consilier județean.

Un alt coleg, respectiv Corneliu Ciubotaru, ca specialist în relații publice, va răspunde de departamentul administrativ-marketing, iar Sorin Titi Popescu va acorda suport operativ fiind responsabil cu investigațiile jurnalistice, alături de mai titratul jurnalist local Gabriel Ghincea. Activitatea de asistență juridică va fi externalizată către o casă de avocatură, cel mai probabil, conform unor surse din interior, către Țuca, Zbârcea & Asociații din București.

NEst TV Channel are cei mai apreciați analiști din județul Suceava

Reiterăm că, în doar un an de activitate, NEst TV și-a apropiat cei mai cunoscuți analiști politici din județul Suceava, din formatul emisiunilor difuzate făcând parte Florin Sinescu – fostul prefect USL, Cătălina Vartic – director și fost președinte UNPR, Radu Pricope – jurist, fost consilier județean si președintele Comisiei de Etică și Disciplină a PNL, Dan Strutinschi – fost președinte PUR,  Anca Gâtlan – cadru universitar și vicepreședinte PMP, Dan Pricope – unul din cei mai experimentați jurnaliști din presa scrisă, Alexandru Stănilă – ecologist, vicepreședinte PER, moderator Nașul TV, conferențiar universitar și vicepreședintele Forumului Național al Inventatorilor, artistul local Grigore Năsui și maestrul Sorin Filip – directorul Ansamblului Artistic Ciprian Porumbescu.

După amenințările din campanie, NEst TV rezistă și acum presiunilor exercitate politic

Cât voi fi eu în viață, scriitorul Ioan Manole, realizatorul rejectat periodic de Bucovina TV, dar și de Plus TV și Somax TV Botoșani, nu va ajunge să modereze nici măcar un minut la postul NEst TV Channel. Ne-a jignit de nenumărate ori pe Facebook sau în discuțiile avute cu colegii noștri, ba chiar a făcut și aluzii nepotrivite în emisiunile matinale de la Bucovina TV. Manole poate fi impus de Flutur și gașca acestuia doar la Bucovina TV sau la vreo instituție subordonată CJ Suceava. NEst TV este rodul muncii unei echipe deosebite, născute din cenușă, și nu voi permite ca Manole să altereze, câtuși de puțin, munca noastră. Dacă e să murim curând, așa cum zice el, o să murim pe mâna noastră, nu a lui. Deocamdată creștem natural, nu cu infuzii de capitaluri negre de la partide și firmele de construcții ale PNL! Nu mă interesează dacă Manole a fost în cărți pentru preluarea conducerii postului, dar eu am spus-o foarte clar, de la început, tuturor celor care m-au întrebat: Ori eu și echipa, ori el!” a declarat Alexandru Covașă.

Precizăm că Ioan Manole a fost susținut pentru a intra în colectiv, atât de Tiberiu Beldiman, cât și de Sorin Titi Popescu, anterior presiunilor venite din exterior. După exercitarea acestor presiuni coroborate cu amenințările venite pe linie politică s-a decis înlăturarea acestei variante. Însă, susținerea celor doi, a continuat pentru preluarea de către Manole a funcției de director de programe, tocmai datorită meticulozității, abilităților acestuia de comunicare și a experienței acumulate pe sticlă. ”Manole are experiență, are și conținut dar, exact cu acel tip de conținut specific doar lui și câtorva <artizani> locali neînțeleși, neapreciați cum vor ei, periculoși și toxici, poate afecta negativ imaginea trustului de presă. Totuși, Ioan Manole, așa cum l-am simțit eu de la distanță, se poate schimba!” ne-a declarat la vremea respectivă Tiberiu Beldiman, viitorul director editorial.

Tiberiu Beldiman: ”Le mulțumesc celor care m-au făcut să mă apuc de jurnalism local pentru următorii 25 de ani și le promit că nu vor regreta”

Beldiman acceptă, abia acum, o functie de conducere în compania de media locală. Însă, această decizie îi poate fi fatală din prisma dosarelor penale în care ar fi cercetat, urmare a sesizărilor făcute de unii jurnaliști cu multiple interese pe plan local. Aceștia îl consideră pe Beldiman corupt şi implicat, împreună cu soția sa, în deturnarea fondurilor publice de publicitate prin trucarea licitațiilor de servicii mass-media derulate în SEAP de Consiliul Județean Suceava.

Beldiman

Într-un interviu acordat publicației SuceavaLIVE, noul director editorial al NEst TV Channel, Tiberiu Beldiman, a afirmat că dorește să facă un altfel de jurnalism în Suceava și e optimist în privința reușitei sale ”Toți, dar toți, când preiau o funcție, mai ales de demnitate publică, spun că vor să fie altfel sau să facă altceva nemaiîntâlnit ori nemaiauzit. Ca în basme, toți sunt zmei, după care mulțumesc electoratului pentru încrederea acordată, familiei pentru susținere, mamei care i-a făcut și apoi tuturor celor care-l cunosc și îi știu potențialul. Însă, după o perioadă, puterile le slăbesc, au nevoie de apă vie și de un buzdugan fermecat ca să mai facă ceva.

Ei, la fel, am să zic și eu, doar că eu nu le mulțumesc tuturor, ci doar unora. Le mulțumesc celor care m-au făcut să mă apuc de jurnalism local pentru următorii 25 de ani și le promit că nu vor regreta! Sper cât mai repede, eventual în maxim un an de zile, să pot deprinde toate tehnicile de jurnalism local, profesioniste sau nu, pentru a le putea înlătura pe cele dăunătoare societății și comunității noastre. Sunt optimist, că voi reuși împreună cu echipa NEst.

Beldiman: Mass-media, sufletul corupției în Suceava.

Reiterăm că, atât fostul președinte al CJ Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, cât și fostul vicepreședintele Alexandru Rădulescu, au fost ”puși la zid” mediatic în decursul anilor 2015-2016, având de suportat presiuni șantajiste din partea jurnaliștilor nemulțumiți și care reprezentau interesele câștigătorilor ”tradiționali” ai licitațiilor de publicitate.

Căștigătorul final al jocurilor făcute de presa locală a fost chiar favoritul lor, Gheorghe Flutur, reajuns președinte al CJ Suceava.

Gheorghe Flutur, senator PNL, SURSA www.exclusivnews.ro

Ulterior dezvăluirilor incendiare de la vremea respectivă, coordonate de Tiberiu Avram, patronul celui mai mare cotidian local, și expuse public de apropiatul său, Ioan Drăgușanul, Mihaela Beldiman a fost înlăturată din aparatul de specialitate al CJ Suceava chiar de favoritul respectivelor trusturi de mass-media, Gheorghe Flutur, reajuns la conducerea instituției.

Flutur a declarat atunci că ”nu lucrează cu persoanele cercetate penal”, făcând referire directă la Mihaela Beldiman, lucru dovedit ulterior și de faptul că dintre toți acei ”salariați puturoși și incompetenți din vremea lui Cătălin Nechifor”, singura care nu a corespuns lui Flutur a fost doar Mihaela Beldiman, acesta fiind și singurul funcționar public îndepărtat din aparatul de specialitate al CJ. Mai mult, Flutur a afirmat că ”licitațiile de publicitate sunt dosarele penale ale lui Nechifor și Beldiman, eu nu știu nimic despre publicitate”. (n.r. Oare, chiar așa să fie?)

Cu ocazia primei reorganizări pe care a făcut-o de la revenirea în administrația județeană, Flutur a desființat postul de director general, în aplauzele și spre bucuria mass-mediei locale. Flutur, forțat de presiunile unei părți a mass-mediei locale care-i cereau expres ”să vedem ce post va ocupa Mihaela Elena Beldiman, un personaj extrem de controversat”, pentru a-și dovedi bărbăția politică, stresat de mass-media din perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă, a solicitat personal unui salariat din CJ Suceava, chemat la sediul PNL, în data de joi, 17.06.2016, ora 13,00 (înainte de 22.06.2016 – data alegerilor din plen și a instalării în funcție) să transmită următoarele: ”până vin eu, să dispară din funcții Adomniței, Beldiman și Floriștean”. Chiar și un consilier personal din Cabinetul lui Gheorghe Flutur, neinspirat fiind, a afirmat: ”toți așteaptă să vadă ce se întâmplă cu Beldiman”. Însă, pe data de 22.06.2016, la revenirea oficială a lui Flutur în CJ, nici unul din cei trei funcționari nu a demisionat din funcțiile deținute.

Pentru a-și bate joc de funcționari și de legislația în domeniu, sub pretextul reorganizării și optimizării activității instituției, Flutur a desființat mai multe funcții de conducere, printre care și funcția de director general, deși, aceste funcții figurau și în organigrama optimizată și lăsată de el în 2012. Acest lucru a avut și un alt scop ascuns, respectiv acela de a prelua în subordinea directă a președintelui a Serviciului de Licitații și Achiziții Publice, Flutur promițând mogulilor mass-mediei locale reluarea achizițiilor de publicitate și o ”colaborare” mai strânsă cu aceștia în viitor.

Mai mult, pe lângă cei 3 funcționari publici din CJ Suceava vizați direct, la solicitarea abuzivă a lui Gheorghe Flutur au mai fost înlăturați Viorel Varvaroi și Cristina Cojocaru, directorii Centrului Cultural Bucovina și ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, care dețineau, unii dintre ei, la fel ca cei din aparatul de specialitate, posturi obținute prin examen organizat de ANFP București, și nu prin numiri.

Să nu uităm nici că președintele CJ Suceava este recunoscut ca fiind cel mai mare ”angajator de jurnaliști” în CJ Suceava și instituțiile subordonate, aceasta fiind o altă metodă de a controla, pe căi obscure, mass-media suceveană, lucruri cunoscute deja opiniei publice.

Curios este însă faptul că, deși aceste plângeri se referă doar la serviciile de publicitate media derulate de Consiliul Județean Suceava, nici un politician aflat la cârma acestei instituții în perioada 2008-2016 sau vreun funcționar public din administratia judeteană nu a fost chemat la audieri sau măcar indicat ca martor de către denunțatorul Ion Drăgușanul. Singurii martori indicați de acuzator au fost doar reprezentanții operatorilor economici care au câștigat licitația începând cu anul 2008, la prețuri, pentru unele servicii media de la acea vreme, chiar şi de circa 10 ori mai mari decât prețul pieței locale de publicitate media.

Decis să o ia de la capăt chiar în domeniu care i-a distrus viața și cariera lui, dar și a soției

Șocat de modul în care presa și anumite instituții au eliberat culoarul la alegerile din 2016 pentru unii candidați corupți din partidul pe care și el, o perioadă, l-a reprezentat în deliberativul județean, Tiberiu Beldiman a decis, să facă altceva în continuare ”Eu sunt decis să o iau de la capăt, chiar în domeniul care mi-a distrus cariera, onoarea, demnitatea și viața, mie și întregii familii. Am hotărât, ca în a doua parte a vieții să fac altceva decât am făcut în prima parte și să fiu printre cei care încearcă să schimbe ceva în acest domeniu de o importanță oarecare pentru această țară. Eu am ales mass-media locală. După exemplul meu, îi las pe alții să schimbe ceva în politica locală sau națională, pe alții în administrația județeană, pe alții în justiție, silvicultură, învățământ, sănătate, etc. Eu vreau să schimb ceva în mass-media locală. Pe mine mass-media m-a marcat negativ și vreau să schimb ceva! Vreau să mă conving că nu de la presă pleacă corupția în România”.

Beldiman a afirmat că în ultimii 25 de ani presa și politicienii au distrus și au manipulat opinia publică: ”Nu se poate ca tu, presă, să strigi hoții și corupții, și de fapt tu să faci parte din cel mai sinistru și bine organizat grup infracțional. Nu se poate ca unii ziariști să strige că se truchează licitațiile publice de către funcționarii publici, iar tu, presă, să vrei să-ți truchezi propria licitație de servicii de publicitate media. Nu se poate ca presa locală să strige în campania electorală că un candidat nu a respectat legile țării de corupt ce este, iar tu, post TV, să nu-ți cunoști propria lege a audiovizualului sau dacă o cunoști să nu o respecți. Nu se poate ca tu, presă, să manipulezi, pe bani mulți, opinia publică, precum că un conducător anume și salariații instituției sunt puturoși, leneși și corupți, iar apoi favoritul tău să lucreze cu aceeiași salariați puturoși, mulțumit doar că a ajuns în funcție. Ceva nu e în regulă! Și exemplele pot continua. Nu se poate ca un trust media independent și care trebuie să respecte legea, realitatea, echidistanța și obiectivitatea să aibă propriul patron candidat la alegeri politice, cum nu se poate ca în spatele tuturor trusturilor media locale să fie politicieni. Nu se poate ca tu reprezentant al presei să terfelești onoarea și demnitatea unei persoane publice când tu iei spagă grosolană pentru articolele publicate. Nu se poate ca, tu, exponent al presei libere post-revoluționare, să strigi hoții, cânt tu ești salarizat din bani publici și gestionezi fraudulos și în interes personal evenimentele cultural-artistice ale Bucovinei, etc”.

În continuare Beldiman a mai declarat și că: ”Am văzut că în ultimii 25 de ani anumiți politicieni și jurnaliști din Suceava s-au îmbogățit. Mi-am luat ca model niște personaje remarcabile, aflate pe val în județul Suceava de măcar vreo 20 de ani încoace, respectiv pe Ion Drăgușanul, Tiberiu Avram, Ion Lungu și Gheorghe Flutur și am decis să îmbin politica cu mass-media în următorii 25 de ani de muncă, să văd dacă mă pot îmbogăți și eu ca ei. Nu pricep ce-mi lipsește mie, și au ei! Dar o să pricep, cândva, și o să vă spun și vouă!

Prin munca depusă de până acum nu am reușit să strâng proprietăți, mașini și bani, deși eu și soția mea, am câștigat, pe acte, în ultimii 20 de ani, mai mult decât cei 4 stimabili domni la un loc. Repet, pe acte. Spre exemplu, eu am lucrat din clasa a șaptea la cules de mere la Stațiunea Pomicolă Fălticeni. Apoi, din 1994, de prin clasa a zecea de liceu, am fost ghid turistic pentru o agenție tour-operatoare pe plan mondial. Am intrat al treilea pe listă la facultate, cu bursă și cu o concurență de 3 pe un loc. Am lucrat aproape toată perioada facultății, cu contract civil, cum era atunci. Am lucrat și în companii multinaționale în care am obținut venituri, pe stat de plată și cu fluturaș de salariu, de peste 200.000 de lei. Și astea fără dividende, participații la profit, etc, ci doar pe statul de plată lunar. Toate trecute prin fisc și impozitate. Se poate verifica oricând la fisc. Cu astfel de venituri, eu unul nu am reușit să mă îmbogățesc, până și casa mi-am luat-o pe credit imobiliar la care trebuie să plătesc până o să ajung la 60 de ani. Locuința mea de lux e una modestă cu doar 140 mp suprafață desfășurată. Nu are nici 271 mp utili și nici amenajamente peisagistice în curte făcute de vreo Primărie”.

Puțin ironic, Beldiman a mai completat: ”Analizând, am observat că după vârsta de 40 de ani aș putea face doar 3 lucruri pentru a-mi atinge obiectivul de îmbogățire: fie să mă înscriu la vreo academie internă și să trafichez informația, deși e cam târziu, fie să devin un ziarist neo-post-revoluționar cu abilități scriitoricești de mercenar, fie să devin vreun vrăjitor și să fac balet în politica actuală. Am constatat că, orice altă meserie mi-aș alege, nu-mi pot atinge țelul de a deveni bogat, la nivelul celor patru personaje.

Cu politica actuală m-am lămurit repede, în doar 3 ani, dezamăgit fiind și dându-mi seama că nu am înclinații pentru contrabanda cu sufletele contribuabililor, și am demisionat din toate funcțiile publice și politice. Dar totuși, vreau în continuare să ajung ca la vârsta lui Avram, Drăgușanul, Lungu sau Flutur să dețin proprietățile, banii, puterea ocultă și Suceava lucrului bine făcut. Mă gândesc că la Revoluție, unii dintre ei poate aveau vârsta mea, sau mai tineri, și au reprezentat speranța românilor și a democrației. Și uite unde ne-au adus, cei ca ei, în ultimii 25 de ani! Ei au de toate, noi nu avem nimic! Vreau și eu să dețin ce dețin ei, mai ales că 3 din 4 au muncit aproape toată viața la stat.

Nu știu cum am s-o fac, probabil ilegal, dacă asta a fost și soluția lor. Dar consider (n.r. zâmbind) că trebuie să avem și noi, restul contribuabililor din Suceava, acest favor din partea procurorilor și a serviciilor de informații locale. De aceea am acceptat funcția de conducere la NEst TV Channel, pentru a spera măcar că voi deveni un om bogat, potent financiar, exact ca cei pe care vi i-am expus mai sus, să pot exercita și eu presiuni pe un județ întreg! Am mai decis să devin un neo-mercenar de presă, și poate, împreună cu organele, să rezolvăm mai multe cazuri neelucidate din urbea noastră, măcar din ultimii 10 ani!” ne-a declarat noul director editorial al postului TV.

Beldiman: Dacă se făcea jurnalism adevărat în cei 27 de ani de la Revoluție și până acum, România nu ajungea aici!

Din noua sa postură Tiberiu Beldiman a mai afirmat că el vede în alt fel modul de a face televiziune locală și va încerca să schimbe unele aspecte și comportamente ale jurnaliștilor, deocamdată în trustul în care lucrează, dacă va putea. ”Pentru a face televiziune de calitate resursele disponibile sunt foarte importante. Dar și fără resurse suficiente, totuși, presa nu e poezie, nu e odă. Scriitori mărunți care au devenit și ziariști la comandă au confundat oda, ca specie literară, cu presa. E drept, ambele sunt arte, ambele ar trebui să oglindească realitatea, dar sunt total diferite.

Mulți așa ziși specialiști în gazetărie post-revoluționară, majoritatea dintre ei, până în ’89, fie niște liceeni sau studenți submediocri împinși de la spate de regimul comunist, fie doar niște nesemnificativi la locul de muncă de atunci, au ajuns să facă jurnalism în ziua de azi. După Revoluție s-au constituit în găști de golani, iar cu mult tupeu și agresivitate în limbaj s-au apucat de jurnalism haotic destabilizând societatea românească sub pretextul libertății de exprimare și puterii presei în stat.

Dacă acei indivizi faceau jurnalism adevărat în cei 27 de ani de la Revoluție și până acum, România nu ajungea aici! Ei trebuiau să fie câinele de pază al societății românești și al democrației capitaliste. Dar au făcut ode mediatice pe bani, presiuni și șantaje de presă, ei fiind, în fapt, sufletul corupției la toate nivelurile din societatea românească.

Toate informațiile obținute din activitatea de presă, le-au fosit în scop personal, de a prospera doar ei și apropiații lor, nu și țara sau măcar comunitatea în care au trăit. Vorbesc de cei care s-au autointitulat gazetari fără un minim de studii de specialitate, de cei care fără nici o experiență au înființat primele redacții de presă cu banii altora, de cei care au practicat șantajul pentru dezvoltarea personală, de cei care au manipulat opinia publică și care au controlat politicul din postura de mercenari ori moguli de publicații, în toți acești ani.”

Beldiman: ”dacă fac altfel de mass-media, voi fi executat de politic? S-a schimbat oare ceva în Suceava? Oare, presa locală, cât mai trebuie să se prostitueze?”

Activitatea efectivă în noua funcție Beldiman și-o o va începe din luna martie 2017, dar atent la realitățile locale începând din 2012 prin prisma funcției de consilier județean PNL, acesta a declarat ”A mai încercat cineva în județul Suceava să facă <un altfel de politică și administrație> și a fost executat urgent de mass-media și apoi de alții. Sunt curios, eu, dacă fac altfel de mass-media, voi fi executat de politic și de alții? S-a schimbat oare ceva în Suceava? Oare, presa locală, cât mai trebuie să se prostitueze? Iar asta se întâmplă și datorită faptului că nu sunt reglementări specifice mass-mediei.

Beldiman a mai adăugat ”Nu avem o reglementare serioasă a deontologiei profesionale, nu avem reglementări consistente în domeniile publicității, marketingului, consultanței și intermedierilor, nu avem o lege a presei și nu avem o lege a lobby-ului, deși, până la un punct aceste legi sunt interdependente și cu aplicabilitate pe mai multe domenii de activitate. Spre exemplu, presa scrisă nu are nici o legislație, nici un organ de control. Fac și scriu ce vor. În on-line e haos, deși e spațiu public. Toate discuțiile, scenariile și bârfele din crâșmă s-au mutat în on-line. Primele reglementări serioase privind finanțarea campaniilor electorale au apărut după 25 de ani de la Revoluție, iar o reglementare a modului clar de obținere a veniturilor în instituțiile de mass-media nu avem nici acum. În toată această perioadă ziariștii și trusturile de presă au încasat bani mulți de la clasa politică, care ar fi trebuit să le reglementeze domeniul.

Sunt trusturi media, chiar și locale, care au active pe firmă, sau pe reprezentanții legali, de sute și milioane de euro. Dacă le aduni profiturile din bilanțurile contabile cu veniturile realizate din salarii de membrii familiilor lor tot nu poți ajunge la aceste cifre fabuloase, în euro, ale activelor deținute. Mă uitam pe bilanțul unei instituții mass-media din Suceava și am constatat că are sold în registrul de casă de miliarde de lei. Chiar credeți că firma are acei bani în seif, în caserie? Nici măcar banii de pe actele contabile nu mai sunt în realitate. Ce să mai vorbim de ceilalți bani, cei care se încasează prin toaletele partidelor și parcările supermarket-urilor. Toți au ajuns la unii moguli locali, nu în buzunarele jurnaliștilor onești”.

Unii ziariști locali corupți mai sunt și apărătorii patriei sau se declară luptători înfocați împotriva corupției. Așa cum am mai spus, asta cred eu acum, jurnaliștii au fost sufletul corupției în Suceava și în toată România.

Clasa politică s-a corupt, în halul ăsta, datorită presei și justiției, care nu au existat, în mod real, în anii din urmă. O să mă conving singur, dacă a fost altfel, chiar din sânul lor! O să vă spun mai multe după ce se vor finaliza cercetările pe această speță asupra familiei mele, familie dărâmată de mass-media suceveană. Ne-au distrus carierele și munca de până acum, definitiv. Cu greu, am trecut peste. Revenind la cercetări, acestea vor trebui finalizate, în vreun fel, odată și odată. Iar noi o să facem jurnalism 25 de ani de acum înainte, vă promit, că de un an și ceva tac, tac și nu spun nimic, pentru că nu am vrut să se interpreteze că vreau să influențez cercetările și mă apăr atacând, ca alți inculpați disperați.

Deși mie nu mi s-a adus la cunoștiință că aș avea vreo calitate, eu am citit denunțurile împotriva mea pe site-uri pseudo-culturale și pe Facebook. Nu cred că e normal așa ceva! Oricum unii gazetari locali deja îmi distrusese cariera, onoarea, demnitatea și viața privată în momentul apariției plângerilor la DNA, Parchet, ANI, CJ, etc. Ele au fost făcute ulterior, pro causa, pentru ca toate organele și instituțiile la un loc să găsească probe pentru defăimările aduse anterior. Nu cred că așa se face jurnalismul, acesta este mercenariat de presă ordinar, mai ales că a fost precedat de șantaje mizerabile. Doar un proces de insultă și calomnie i-a mai liniștit, deși acesta e un alt bâlci care se va întinde pe durata câtorva ani. Îți trebuie înțelepciune și sănătate să reziști la așa ceva! Dar mi-a prins bine totuși, mi-am găsit noi obiective, a doua dragoste, în muncă bineînțeles, am ajuns în mass-media din postura de victimă a ei. Am avut de învățat și voi fi mai precaut și înțelept în noua meserie. Oricum, eu, personal, cred că speța cu serviciile de publicitate media este o speță interesantă, iar cercetările în acel dosar ar trebui extinse, dacă nu sunt deja! Vom vedea cum e și cu groapa săpată altuia…” a conchis Tiberiu Beldiman.

Procedură internă privind evaluarea și motivarea salariaților NEst TV Channel

Din discuțiile purtate cu managerul general, Alexandru Covașă, acesta a spus că având în vedere dorința de dezvoltare a companiei în termeni de cifră de afaceri și cultură organizațională, solicitările asociaților societății privind implementarea sistemului de management al calității, dar și necesitatea de aliniere la practicile în domeniul mass-media existente pe piața muncii din Romania și UE, conducerea trustului a decis implementarea sistemului de management al performanței, cu două componente principale. Una este sistemul de evaluare a performanței individuale a salariaților (SEP), iar cea de-a doua se referă la sistemul de salarizare și motivare bazat pe evaluarea performanței individuale (SSM).

Pentru orice organizație privată, indiferent de mărime sau domeniu de activitate, certificarea unui sistem de management, este o dovada a angajamentului pentru calitate. Standardul de calitate, în fapt un standard de business, poate ajuta o companie să își satisfacă clienții, să își îmbunătățească continuu activitatea și să îndeplinească cerințele legislative. Unul dintre principiile standardului impune o mai mare implicare a managementului societății în aspectele legate de calitate. Aceasta înseamna stabilirea unei politici proprii în domeniul calității precum și obiectivele ce trebuie atinse. Datele obținute din sistemul de management al calității sunt utilizate pentru o analiză de management facută în scopul îndeplinirii obiectivelor. Ne-am definit noi obiective ce trebuiesc atinse și vom urmări să obținem îmbunătațirea continuă a proceselor și serviciilor prestate” ne-a declarat Alexandru Covașă.

Conducerea trustului a identificat avantajele acestui sistem, precum îmbunătățirea imaginii și a relațiilor publice, cucerirea unor pieţe de desfacere, câştigarea încrederii părţilor interesate, inclusiv a autorităţilor, îndeplinirea unor posibile criterii de licitație, asigurarea partenerilor și clienților că se respectă legislația în domeniu, limitarea incidentelor ce implică responsabilitatea juridică a societăţii, creșterea prezenței pe piață, condițiile de acordare a creditelor bancare pentru societate pot deveni mai avantajoase și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale salariaţilor;

Sistemul de evaluare a echipei NEst TV se bazează pe nouă indicatori de performanță, din care 7 sunt evaluabili iar 2 sunt obligatorii pentru orice salariat.

Scopul implementării acestui sistem este monitorizarea, evaluarea și îmbunătățirea performanței individuale a angajaților societății, în vederea realizării obiectivelor companiei.

Sistemul se bazează pe evaluarea a șapte competențe, care constituie indicatori de performanță pentru fiecare post în parte. Posturile existente în cadrul societății au fost grupate pe familii de posturi cu caracteristici asemănătoare, pentru fiecare familie în parte stabilindu-se competențele critice pentru realizarea atribuțiilor de serviciu.

sigla NEst

La aceste competențe specifice se adaugă încă două competențe valabile pentru toate funcțiile din trust, și anume integritatea și implicarea.

Alexandru Covașă a afirmat că ”Aceste ultime două competențe sunt competențe de bază, care sunt solicitate de la fiecare angajat al companiei și care pot fi evaluate cu « da » sau « nu », fără grade intermediare. Salariații care nu dovedesc aceste competențe nu pot face parte din echipa NEst TV Channel”.

Conform sursei, evaluarea personalului se concretizează într-un punctaj mediu ponderat obținut pentru cele 7 competențe evaluate, denumit procentaj de excelență (PE), al cărui efect poate fi fie intrarea în procedura de necorespundere profesională, fie rămânerea cu salariile nemodificate și stabilirea unor obiective concrete de ameliorare, fie obținerea unei majorări salariale corespunzătoare funcției ocupate și procentajului de excelență obținut. Procentajele de excelență sunt clasificate în funcție de tipul funcției, dacă acestea sunt de conducere, coordonare sau de execuție.

Sistemul de salarizare și motivare bazat pe evaluarea performanței individuale

Sistemul de salarizare și motivare (SSM) are drept componente grilele de salarizare și treptele de majorare în funcție de procentajul din excelență obținut la evaluare. Mai mult grilele de salarizare se elaborează pe categorii de funcții, iar în cadrul fiecărei funcții există două trepte de creștere, corespunzătoare procentajului din excelență obținut de salariat.

Anual, după evaluarea performanțelor individuale și eliminarea eventualelor erori de apreciere, angajații pot primi creșteri salariale cuprinse între 5% și 15%,.

În cazul unor realizări profesionale deosebite, indiferent de tipul funcției, se vor acorda premii salariale care pot ajunge la 20% din salariul de bază (pentru realizări personale cu impact pozitiv asupra trustului mass-media) sau de 25% din salariul de bază (pentru realizări colective cu impact pozitiv asupra companiei și care afectează favorabil d.p.d.v. profesional și financiar întreg colectivul).

Testarea profesională semestrială și aprecierea muncii în NEst TV Channel

Semestrial, toți salariații companiei vor fi testați profesional în vederea cunoașterii de către board-ul companiei a nivelului permanent de pregătire profesională a angajaților, precum și a evoluției pregătirii profesionale a acestora față de reperele anterioare.

Testarea profesională va avea loc de două ori pe an, de regulă, în jurul datelor de 15 iulie și 15 ianuarie a fiecărui an calendaristic, prima din ele realizându-se înaintea evaluării anuale a performanțelor individuale (SEP) și reprezentând un punct de plecare pentru aceasta.

Alexandru Covașă a declarat că ”La începutul testării profesionale semestriale se va aduce la cunoștiința salariaților algoritmul de calcul sau baremul de corectare. Notele se vor transforma în calificative care vor influența evaluarea anuală a performanțelor (SEP) și sistemul de salarizare și motivare (SSM). În cazul obținerii unui calificativ ”nesatisfăcător” salariatul intra în procedura de necorespundere profesională. În cazul obținerii a două calificative de ”satisfăcător”, urmare a două testări semestriale consecutive, salariatul intră de asemenea automat în procedura de necorespundere profesională, indiferent de evaluarea anuală a performanțelor”.

Managerul Nest TV Channel a mai spus că ”În cazul obținerii unui calificativ ”bun” salariatului i se stabilește de către șeful direct modul în care își poate îmbunătăți pregătirea profesională în următoarele 1-3 luni. Totuși, în cazul obținerii acestui calificativ, salariatul este considerat corespunzător profesional. De asemenea, în cazul obținerii unui calificativ ”foarte bun” sau ”excelent” salariatul este considerat corespunzător profesional însă, pentru a intra în sistemul de salarizare și motivare (SSM) bazat pe evaluarea performanței individuale (SEP), salariații trebuie să obțină minim calificativul ”foarte bun” la două testări profesionale semestriale (TPS) consecutive”.

Formularul privind aprecierea muncii în companie este deasemenea parte a testării profesionale semestriale și este anexă la aceasta, urmând a fi cunoscut de salariați în momentul testării.

Alexandru Covașă ne-a mai declarat că el este singurul responsabil cu aplicarea acestor proceduri, care vor fi aduse la cunoștiința tuturor salariaților NEst TV Channel, dar și a celor care își doresc, în viitor, să intre în echipa sa. ”Datorită dezbinării existente în mass-media suceveană, formate și întreținute de unii patroni de presă, în acest fel, eliminăm și riscul de a preexista antipatii ale colegilor cu funcții de conducere care sunt deja în colectivul nostru față de cei care doresc să vină în trust”.

 

16 Responses

  1. Gigel

    Parerea mea-i una singura si este ferma: din trustul acesta lipseste un om, domnul Ion Dragusanul. Mai ales ca dumnealui a cerut public iertare poporului roman. Intr-o zi, iesit la fumat si la pipi, numai ce vede domnul Ion Dragusanul un popor care se uita la el tinta, in asteptare. Era poporul roman. Si atunci i-a venit domnului Ion Dragusanul numaidecat inspiratia si a zis domnul Ion Dragusanul catre poporul aflat de fata sa (fara sa bage in seama ca e altul decat al lui, ca domnul Ion Dragusanul dracul sa stie de ce neam neidentificat o fi):
    „Îți cer iertare, popor român!
    În viața asta, am făcut multe greșeli și, drept urmare, ispășesc necontenit. Dar nu contează că ispășesc, dacă nu mă spovedesc public și nu-mi cer iertare. Prin urmare, mărturisesc, plin de amărăciune, că am greșit impardonabil, atunci când am crezut în Revoluția Română, irosindu-mi tinerețile în apărarea și pentru promovarea principiilor ei. De unde aveam să știu eu că pe minciuna bolșevicilor și securiștilor abia dărâmați se lățea pecingine minciuna bolșevicilor și securiștilor „cu față umană”, dar cu suflete și mai neguroase?
    Mai de curând, am greșit față de poporul român votându-l pe nevinovatul arțăgos Klaus Iohannis, doar ca să nu-l votez pe arțăgosul nevinovat Victor Ponta. De unde să știu eu că votul meu nevrednic va aduce pacostea pe capul bietului meu neam, care se va dezbina aproape apocaliptic, sorbind cu nesaț din otrăvurile ideologice?
    *Ultima dată, nu am mai votat. Nu aveam pe cine și nu aveam pentru ce opta: și unii, și ceilalți, lacomi și nemiloși, doar își dispută „țara ca o pradă”. De unde să știu eu că vrăjmașii neamului din cele două tabere mafiote au spulberat identități și că neamul românesc s-a rupt în două jumătăți ostile reciproc, în loc să-și arate dușmanii adevărați cu degetul acolo, sus, unde România este înșfăcată ca o pătură veche, din care haitele politruce desprind hălci uriașe, clefăind în epuizanta tradiție a jigodismului elitist românesc?
    *Prin urmare, nu am opinii. Aș vrea să-i pot uri și pe cei care au înșfăcat puterea, și pe cei care vor să le-o înșface din mână. Și unii, și ceilalți, în baza „votului popular”. Dar nu-i pot urî, atâta vreme cât bietul meu neam, dezbinat și îmbolnăvit de ură față de propria-i identitate, nu pune mâna pe bâte ca să-și alunge adevărații dușmani. Așa că nu mă mai interesează nici unii, nici ceilalți, și îți cer iertare, popor român, dacă nu pot fi de partea uneia dintre cele două dezbinări. Dar încă mai sper că, odată și odată, tot vom ajunge și noi, românii, o națiune…”
    Ceea ce, hai sa recunoastem, este o chestie cretina, dar este cretinismul domnului Ion Dragusanul.

    Răspunde
  2. Kiri

    Cam în timpul programului își cere Gâză iertare pe facebook, ai auzit Sorin Filip? Pentru asta îl plătește Flutur? Că în rest, Gâză ăsta, când își scrie operele lui savante pline de trimiteri de de bibliografii, de fapt imită cum fac ăia mici când se joacă de-a mama și tata.

    Răspunde
  3. GilbertNut

    10 AGED INSTAGRAM ACCOUNTS 2012-2017
    This are 10 basic accounts with no posts, created between 2015 and 2017.
    Contact me for more information

    Price
    $30 using playerup middleman or $25 if you buy directly from me​

    How to buy?
    To buy this account just click on „Buy now”. Playerup will keep the money and I deliver the accounts to you. I can give you a discount if you buy directly from me.

    Payment method if you buy directly from me
    Crypto, paypal, skrill, csgo skins

    Where you can contact me,PM me here!
    https://sellaccs.net

    Skype & Telegram : congmmo
    ICQ : @652720497
    Email : congmmo@gmail . com

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.