Breaza, una dintre cele mai pitorești comune ale județului Suceava

Comuna Breaza este situată în partea de vest a judeţului Suceava, între cele două obcini, Obcina Feredeului şi Obcina Mestecănişului, în bazinul superior al Râului Moldova care o străbate aproximativ de la NV la SE pe o lungime de cca 15 km
Comuna se găseşte la aproximativ 30 km de Municipiul Câmpulung Moldovenesc, 56 km de Vatra Dornei şi circa 100 km de Municipiul Suceava și este străbătută de drumul judeţean DJ 175, care face legătura cu Municipiul Câmpulung Moldovenesc şi cu Ucraina. Se învecinează la nord-vest cu Moldova Sulița, la vest cu Cârlibaba, la nord-est are ca vecină comuna Moldovița iar la sud se învecinează cu Sadova. În componența acestei comune intră satele Breaza, Breaza de Sus și Pârâu Negrei.
La momentul actual, 95,19% din teritoriul comunei Breaza este ocupat de pajiști și păduri, zona din care face parte fiind una dintre cele mai întinse domenii de pădure. În cadrul pădurilor, ponderea cea mai mare din compoziție este deținută de rășinoase cu un procent de 80-90%, urmată de foioase reprezentate în mare parte de fag cu o pondere de 8%. Celelalte esențe dețin doar un procent de 2% din ponderea pădurilor. Pădurile de conifere sunt formate în mare parte din molid și corespund întregului spațiu forestier al zonei. Pajiștile formate din pășuni și fânețe ocupă 40,66% din suprafața comunei, ceea ce permite dezvoltarea sectorului zootehnic. Zona este foarte bogată și în produse naturale pe care le oferă pădurile cum ar fi ciupercile și fructele de pădure (fragi, zmeură, afine, alune, merișoare).

Descrierea așezării

Breaza este un sat de munte din nordul ţării, e străvechi, atât în ce priveşte istoria, cât şi organizarea ei lăuntrică de felul de viaţă şi muncă, de felul de trai, din arhitectura caselor, din portul localnicilor, din obiceiurile şi datinile locului. Şcoala de predare în limba ucraineană a fost desfiinţată în anul 1911, la venirea în Breaza a eminentului învăţător Eusebie Mercheş, care înfiinţase şcoala de predare în limba română. La instalarea regimului comunist s-a impus de autorităţile vremii reînceperea învăţământului în limba ucraineană, care n-a dat rezultatele scontate şi s-a desfiinţat în scurt timp. Referitor la etnia huţulă, s-a constatat că primii imigranţi au fost din Galiţia, de pildă: Turenschi, Poleanschi, Lupuşcinschi, Dvorschi etc. cu numele schimbat de funcţionarii polonezi, atunci când au început deznaţionalizarea autohtonilor primitori. O parte din huţuli provin din Pocuţia, când a fost sub administraţia Moldovei. Frumuseţea aşezării satului Breaza în stânga râului Moldova, împrejmuit de munţi şi poeni cu fâneţe, cu case gospodăreşti, etajate, un fel de vile, fac din această așezare un dar al naturii şi muncii oamenilor. Breaza este o zonă agro-turistică important a județului Suceava. În anul 1965 profesorul de limba română Florea Rarişte a publicat un material pe o jumătate de pagină din ziarul vremii „Zori noi” despre vizita în Breaza a marelui poet Mihai Eminescu pentru refacerea sănătăţii. Una din gazdele lui au fost părinţii lui Toader Nichiforean. În anii interbelici comuna a cunoscut o înflorire în mai multe planuri: economic, social şi cultural.

Cadrul istoric

O însemnată porţiune din relieful Bucovinei face parte din lanţul munţilor Carpaţi, zonă depresionară Câmpulung – Dorna. Cu câteva secole în urmă, de la izvorul râului Moldova, zeci de km. erau păduri de brad.
Primele aşezări omeneşti s-au construit în această zonă, într-o vreme foarte îndepărtată şi greu de precizat, când oamenii au lăzuit pădurea. Înfruntând condiţiile aspre ale climei, primejdia fiarelor din întunecimea codrilor, au smuls pădurii şi muntelui pământ pentru case, pentru fânaţ, pentru vânătoare.
Numele comunei Breaza provine din noţiunea slavă BEAREAZA(mesteacăn).
Cea mai veche menţiune a unui loc din cadrul comunei se atribuie muntelui Măgura –1555, în actul de înzestrare a Mănăstirii Humorului, de Alexandru Voievod.
Imigranţii care s-au aşezat în regiunea de munte din nordul Moldovei, sunt huţulii. Prin urmare aceștia au populat și satele care aparțin în momentul de față de comuna Breaza.
Cercetătorii istorici vin cu dovezi referitor la etnia huţulă în regiunea de munte din nordul Moldovei. K. Kodlec menţionează 350 astfel de aşezări medievale, susţinând că aşezările huţule din această regiune întemeiate în cea de-a doua jumătate a secolului XIV –lea, au fost la origine româneşti.
Huţulii nu sunt ucraineni propriu-zişi, deşi, vorbesc dialectul slav. Dacă iniţial, după contopirea ţării de sus, austriecii în recensămintele lor de început, necunoscători ai realităţilor de aici, îi vor însuma pe huţuli la galiţieni, începând însă cu secolul XIX –lea , după 1817 huţulii devin tot mai des specificaţi.
Începând cu finele secolului XIV apar primele informaţii scrise despre populaţia Huţulşcina. Între anii 1660-1670 existau peste 40 de sate huţuli.
Între anii 1816-1918 s-a format Breaza din familii huţule imigrante din Transcarpatia, Câmpulung de pe Ceremuş ţinutului Putila, care venind din Galiţia au stat o perioadă în locurile acelea, apoi au luat drumul exodului şi s-au aşezat în locurile care le-au plăcut.

Biserici locale

În anul 1802 enoriaşii din Fundu Moldovei au construit o biserică din piatră şi biserica din lemn din satul Chimăn au vândut-o enoriaşilor din Breaza. Această biserică a fost strămutată şi instalată în centrul satului pe o ridicătură de teren, unde este cimitirul de azi. Lângă ea s-a construit o clopotniţă din lemn cu patru clopote din bronz.
Mitrica parohială a acestei biserici este la Arhivele Statului Suceava. Primele înregistrări sunt din anul 1823 cu litere chirilice de preotul Alexa Comarniţchi.
În anul 1914 a început construirea bisericii noi, biserica „Sfinţii Mihail şi Gavril”. Este făcută din cărămidă, în stil arhitectonic „crucea greacă” acoperită cu ţiglă.
În fiecare sat există câte o biserica din lemn. Cea cumpărată de la credincioşii din Fundu Moldovei, a fost mutată în cătunul Pârâul Brezii.

Turism local

Comuna Breaza se bucură de o plasare geografică favorabilă turismului datorită amplasării sale în regiunea Bucovina.
Bucovina este astăzi una dintre cele mai atractive și frecventate zone turistice din România, situată pe principalele căi de acces rutiere și feroviare ce leagă Moldova de Transilvania și Maramureș. Atractivitatea micro-regiunii crește prin dispunerea comunelor componente, acestea reprezentând puncte de plecare importante către traseele turistice din zonă și lianți de legătură prin plasarea lor pe principalele căi de legătură dintre Nordul Moldovei și Maramureș prin Pasul Tihuța, respectiv dintre Moldova și Transilvania prin pasul Tihuța. Fiind plasată într-o zonă de munte, aceasta impresionează prin diversitatea formelor de relief, a rezervațiilor naturale protejate și a diversității florei și faunei ce impresionează atât prin raritatea unor specii cât și prin vârsta sau dimensiunile altora. Cadrul natural cu valoare deosebită favorizează dezvoltarea agroturismului. Zona are reale posibilităţi de dezvoltare a turismului rural oferind o serie de tradiţii şi obiceiuri străvechi. În acest moment pe raza comunei există aproximativ 60 de locuri de cazare conform datelor furnizate de către Autoritatea Națională pentru Turism, iar numărul acestora este în continuă creștere. Comuna Breaza atrage prin elemente de arhitectură tradiţională şi de civilizaţie a lemnului, prin viaţa păstorească şi prin celelalte ocupaţii, prin meşteşuguri, costum popular, obiceiuri, ceremonialuri, prin diversitatea coregrafică a jocurilor populare, repertoriul muzical, viaţa culturală în general.
Breaza este locul unde se mai pot întâlni obiceiuri şi tradiţii, aşa cum în unele părţi le mai povestesc doar bătrânii: la momentele importante din viaţa omului – naştere, nuntă, înmormântare – şi la diferite date din calendar, în special la cele două mari sărbători: Paştele – impistritul ouălor, binecuvântarea bucatelor de la Slujba de Înviere – şi cele de iarnă, respectiv de Crăciun şi de Anul Nou – colinda; clopoţelul; buhaiul; jocurile cu măşti; capra şi cerbul; ursul; moşul şi baba; mirele şi mireasa; semănatul; teatrul popular; steaua, multe din acestea, datorită acurateţii filonului de folclor autentic, înregistrate şi aflate de ani buni în arhivele unor televiziuni din ţară şi străinătate.