Analistul politic și economistul Ilie Șerbănescu scria într-o recentă analiză că „Austria – ţară înzestrată de Dumnezeu cu inegalabile frumuseţi, administrată minunat de locuitorii ei şi inteligent ghidonată de politicienii ei în meandrele Est-Vest – va începe să aibă probleme. Mulţi vor spune «ce-l bate pe ăsta grija de Austria, când sunt atâtea alte probleme la ordinea zilei, în frunte cu cele ameţitor de grave ale României?!» Păi, dacă Austria va începe să aibă probleme, acestea nu vor veni cumva de aiurea, nici măcar de la reamestecarea cărţilor în contextul conflictului din Ucraina, ci pe fond şi înainte de toate în legătură cu România. Această conexiune este dramatică! Și de problemele Austriei mă doare, nu mă doare, dar de cele ale României și în special ale Bucovinei sau Regatului mi se frânge inima!”
- Fără „feed back” pentru că austriecii merg pe „extracţie în sens unic iar rezervorul se goleşte!”
„Austria a înţeles bine oportunitatea oferită de ieşirea din comunism a ţărilor Europei de Est. Putea găsi aici pieţe şi resurse de care nu dispunea. Rapid, a luat sub control o uriaşă parte din economia ţărilor respective. O parte disproporţionat de mare, prin comparaţie cu dimensiunile Austriei şi cu posibilităţile ei financiare. A utilizat pe termen scurt lichidităţi imense, dincolo de aceste posibilităţi obiective, semn că s-a oferit să joace rol de vehicul pentru singurul ban lichid abundent din zonă: cel rusesc! Târgul era reciproc avantajos: ruşii puneau la bătaie banul, iar austriecii interfaţa, la adăpost de resentimentele, copios prezente în zonă, faţă de Rusia. România a fost o ţintă predilectă punând pe tavă toate atuurile: resurse şi subdezvoltare. Austriecii au atacat tot ceea ce era important: PĂDURILE, petrolul şi gazele, băncile, asigurările, industria materialelor de construcţie. În curând au devenit adevăraţi stăpâni în România. Nu s-au gândit vreun moment că ar putea alcătui un fel de parteneriat pe termen lung împreună cu România, având în vedere complementaritatea economiilor respective. Au luat România ca servitor. N-au rezistat tentaţiei de a lua România la secătuit pe toate părţile deodată. Au contribuit din plin la transformarea României într-o colonie jalnică, fără şanse nu numai pentru ea, dar, vai!, chiar şi pentru stăpânul de la Viena. În strânsoarea din două părţi opozite – exploatarea secătuitoare a resurselor fără valorificarea lor şi extracţia de câştiguri bancare fără finanţarea economiei – România a început să crape! Deja România nu mai este sursă de profit pentru băncile austriece, care nu mai găsesc altă ieşire decât reducerea expunerii pe România. Și doar forţarea descoperirii unor noi resurse de petrol şi gaze, şi nu cumva vreo valorificare a acestora, mai întreţine interesul austriecilor pentru România. Exploatarea de tip colonial nu este un sistem economic funcţional. N-are «feed back». Fiind o extracţie în sens unic, rezervorul se goleşte! Și dezastrul coloniei se simte şi în încheieturile stăpânului. Personal urez celor care au vândut austriecilor ţara mai pe nimic – PĂDURI, Petrom şi BCR, perimetre în Marea Neagră, industrii şi drepturi neconcurenţiale de preţuri la gaze – să mai fie primiţi la Viena şi după ce servitorul român va fi căzut lat şi nu va mai fi de niciun folos stăpânului”, scrie Ilie Șerbănescu.
- Nașul…
Colegii mei care fac ample anchete jurnalistice consideră că scandalul defrișărilor ilegale în care este implicată firma austriacă Schweighofer Holzindustrie este departe de a fi închis. Acest scandal a fost amplificat, într-o fază, și de respingerea de către președintele Klaus Iohannis a noului Cod Silvic prin care se reducea monopolul firmei austriece asupra masei lemnoase recoltate și prelucrate în România. Colegii din presa centrală aminteau recent de faptul că este mai puțin cunoscut că primele contracte în România ale firmei austriece Schweighofer Holzindustrie au fost încheiate de către Direcția Silvică Suceava condusă la acea vreme de către liderul PDL, acum PNL, Gheorghe Flutur. Ulterior, în timpul guvernului Năstase, dar mai ales după 2005, când Gheorghe Flutur a ajuns ministrul Agriculturii și pădurilor, firma austriacă a acaparat piața lemnului din țara noastră.
Nu exista cuvinte potrivite ca sa descriem cat de palpitant este sa vezi la TV seriale turcesti ,cu banditi sau anarhisti care vorbesc o limba ciudata,la auzul careia tremurau si stramosii nostri,de la cel cu ţâţa-n gură pân’ la cel cu barba sură… Apoi sa vezi stiri din tarisoara ta, in care prompterite cu o cunoastere aproximativa a limbii romane anunta,in functie de alifiile politice cu care se fragezesc dar si de vacile mai mult sau mai putin kobe care ii anima pre sponsorii lor,cat de corupta este clasa politica,cum a furat Nastase doi lei ca sa-si faca afise electorale iar vagoanele de bani le-a ascuns in Marile Chinei,cum a marturisit mincinos Tariceanu ,care a jucat el carti sau babaroase cu Prins Pol si acum nu-si mai aduce aminte,cum i-a indemnat Dragnea pe tarani sa mearga la referendum ,deoarece legal este sa-i indemni sa nu mearga si tot legal este sa-i pui cu mainile pe capota masinii si sa le smulgi juraminte de credinta fata de un anume kior,cum si cat de duios este domnul Blaga,cat de neprihanit este domnul Bok,cat de mare aducator este Flutur…
Cum milioane de diasporeni de prin satele moldovenesti au devenit brusc,spontan,instantaneu si fara veste,extrem de civici,animati de idei politice neaparat de dreapta,filosăseşti,filomerkeleşti,cum au cerut ei imperativ neamurilor ramase in tara sa voteze numai cu taika Joha dar si cu tante Miţa-biciclista ca, daca nu , vin ei,navalesc in tara,lasa balta si culesul de hasmaţuki si stergerea la kur a babelor italienesti&spaniole si dau la cap apoi uniti salvam…
Iar lelea Safta,y compris lelea Mafta, stau,iaca asa,se uita si ele ,ca doamnele, la TV si comenteaza,oripilate,poate chiar epilate:
„…Cat de plictisitor este la noi,la Bucovina,la alegatorii din zona de munte,de şes şi de bahnă,deoarece nu se intampla nimic,o vino odata,maret viitoar,pogoara-te,tu,arhanghele Gheorghe,cu bundita ta de căpătat,in leasing,cum ar fi,arata-ne noua cum se reporneste economia judetului,astăzi si mâine…”
Ca aici am vrut sa ajung,la domnul Gheorghe ,pomenit de dvs. ca avand oarecare legaturi cu belirea codrilor Bucovinei si nu numai…
Pai,scuzati,dar nu stiti ce spuneti ! Ca intre domnul Ghita si belirea padurilor de catre austrieci exista o legatura mai mult decat ombilicala,dumnealui a fost un garant,un lubrifiant,un naş al celebrei afaceri de belire,ca doar de aia a si primit recompense,grade, functii,NUP-uri de la toata bransa magureana a distrugatorilor de tara!
Cateva detalii (publice,dealtfel… Precizarea este pentru cei care aleg macul din kkt cu manusi de box,doar-doar…):
Deci domnul Ghita era,la vremea aceea,doar un mic kliuppar,zglobiu,bine cotat in breasla padurarilor hoti de codru,specie des intalnita pe plaiurile Bucovinei. Cum proaspatul partid magurean batea,ca murgul,din picior si manca jeratec,l-a ochit ca fiind cel mai bun pentru procedura de introducere a celor de la Holzindustrie Schweighofer in codrii dupa care le curgeau balele la multi civilizatori din ăştia…
Atat domnul Stolojan,cunoscut indeobste ca scrâşnitor din dinţi,in pauzele destul de rare in care nu invoca faptul ca are certificat de sisi de la ornissul spitalulului 9,altfel mare patriot,manipulatorul aportului valutar (bicisnica functie,nu?) de dinainte de 1989,functie care nu era in nici un caz ocupata de un ofiter acoperit al odioasei ci,cel mult,de un ofiter acoperit din ramura ‘a buna a Securitatii,si anume aceea care va genera mai tarziu secta de dreapta a politicii romanesti,ca ramura a Securitatii,care geme de placere si de democratie chiar si cand se screme pe stil vechi…
Ei,si ca sa nu aiba greturi domnul Ghita in operatiunea de interes UE a livrarii catre austrieci a lemnului care ne cam prisoseste de mii de ani si din care operatiune fuseseu intrerupti nitel pe la 1918,lui Ghita i s-a livrat si un inger pazitor,un NUP-ulean,cum ar fi,adeca cineva care sa-i tina spatele,la o adica. Acel cineva este efendi procoror Dâmbu,ieşit de la scoala de procorori facuti prin telegraf sau prin fax sau prin SMS,ca metode moderne de invatamant la foarte mare distanta. Ca avea si el un 35 de ani acolo,oleaca de ostean,veghea cu mult aplomb ligheanul de la Dumbraveni ,un fel de Deveselu aprioric care ne pazea – nu-i asa – de rachetele lansate din Lesotho (neste mari banditi si aia!) si anume dintr-un unghi inedit,adeca ligheanul functiona pe pilot automat iar dumnealui pandea de la umbra unei carciumi din Dumbraveni,unde bea pe datorie,ca doar nu era prost sa plateasca,era un interes national!
Fiindca veniseu vremea lasarii la vatra,ce i-a zis lui un pasaroi de pe la armăţi,dintre aceia bibiliti mai tarziu de un general cu patru stele/de izmene si obiele,general de intendenta a justitiei,sa fie clar,conducator de doctorate? I-a zis ca fă-te,mă,procoror,că avem treabă! Ei, si dupa ce s-a facut procoror la foc automat,nici el nu stie cum,ca era mare urgenta,cel mult un consul de pe la Balti sa stie mai multe,a primit prin drenajul de partid si de stat cca 4 (patru) dosare care gemeau de probe,inclusiv concluzii ale Curtii de Conturi,referitoare la mismasurile domnului Ghita cu austriecii. Bineinteles ca a inteles importanta istorica a momentului si i-a dat cate un NUP zemos la toate alea 4(patru) ,sa ne traiasca si sa mai faca!
Ca si Curtea asta de Conturi,pentru ce-i facuta? E ca un fel de soacra nebuna,te faci ca o auzi,spui da-da,si faci ca tine…
Acesta este actul de nastere al afacerii Schweighofer dar si al politicanului Flutur,nu mult dupa aceea ‘mnealui a ajuns minisinistru la agricultura si paduri,ape (ca doar nu era sa ajunga la cultura,nu?) si-a mai tras un supranume,cel de Gheoghe Galinoctonul,omoratorul de gaini,cum ar fi,ca si aia era o problema de rezolvat,iereau niste importatori de pui indopati cu antibiotice care nu incapeau de puii bastinasi,cam aţosi,crescuti cu râme… Ăia da dezinfectanti,care va mai aduceti aminte,alea poze cu Ghita in halat alb,aruncand intr-un coş,ca de gunoi,guliubăile lu’ lelea Safta,amintrilea o tante de dreapta, si ea!!
Cat despre domnul Dâmbu,numai’ ce a ajuns Ghita ministru la găini ca si el,hop,a ajuns,din intamplare ,procoror-sef,la judet,unde a stat pana l-au ridicatără de la DelIriPub… De ce l-au ridicat? Dzicu unii că si ca expresie a recunoasterii inteligenţei sale ieşite din comun,că de ani de zile dumnealui bea intocmai ca la Dumbraveni,adică la aceeaşi masa,numai la aceeaşi masa,langa aceeasi scrumiera,pe aceeasi ulicioara, unde bate luna in fereşti.. . Iară nu mult si neşte răuleni dzicu să-l fi auzit vorbind atat de urat si de netrebnic,ca despre cele de mai sus,incat l-au dus la loc cu fereala…Nici nu poti sa-l tii procoror detasat pe langa Flutur,ca NUP-ulist, excesiv,i se epuizase si fitilul de felinar al democratiei si cam mirosea a naft… Acum,sa nu fi fost o poveste tocmita de dusmani,ca acum nu mai este nici Dâmbu procoror,cel putin o bucata,dar nici DelIriPub nu mai este,ca in speţa cu calcatul pe grebla…
Ca daca ,nervos pe context,i se ridică lu’ domnu Dâmbu nervozitatea la paroxism si-si aduce aminte de toate alea,cum convoca nenea Ghita organele,cum punea la cale ,cum facea campanii,cum se razboia guerillard cu adversarii ,lovindu-i la oua din directii neasteptate,valorificand terenul ca un adevarat padurar scapat in politica,deci daca incepe sa Del_Ireze,pre multi i-ar popi…
Iar toate acestea nu sunt clasificate decat ,poate, de domnul Ghita si de domnul Nelu,specialisti in materie. In viata de toate zilele ,ele au aparut in presa locala si in editiile orale de presa ale taximetristilor cu varste intre 40-60 de ani.
Hai,sa fi fost acolo si mana altui arhanghel,anume Gavril,care si el avea ale lui,pub-uri dar si vecini, dintre care unii s-au dus la loc cu verdeata…
Multe ar mai fi de spus,dintre acelea care poti fi spuse,dar sa nu ne oprim a observa ca vorbim cam urât ( recunosc asta…) despre odioasa Securitate,ca ce facea ea,sa-ti spun eu,era ceva ingrozitor,soro…
Dar asta nu a impiedicat un popor intreg precum si pe cei mai buni dintre noi,respectiv bucurestenii,sa -l voteze pe cel mai mare gunoi al Securitatii de doua ori primar apoi de doua ori presedinte…
Iara pe bucovineni sa joace hop-ţup-ţup, dupa cum le striga starostele Gheorghe,in bundita sa ori furata ori luata in leasing,in timp ce ciracii săi,care ne împing astazi sa-i aducem din nou,feşteleau calea ferata facuta de Franz Iosef,dărâmau gările,taiau salariile,interziceau accesul la gaze ,cu exceptia celor care provin din consumul exagerat de fasole…Cu grade,cu functii,cu acoperisuri de pe la cine stie ce servicii contra populatiei agreate de Şarpele cu Ochelari ,din palatul sau de la Giurtelecu-Hododului…
Hadad-Győrtelek,cum s-ar zice pre limba dacilor liberi.