În urmă cu 100 de ani, pe 25 aprilie, la Fălticeni, a văzut lumina zilei Sofia Ionescu-Ogrezeanu, un nume important al neurochirurgiei la nivel mondial. Tatăl ei, Constantin Ogrezeanu, a fost casier la BNR Fălticeni. Mama, Maria Șincai, a fost casnică.
„Am deschis ochii într-o casă cu o viață armonioasă, fericită. Nu m-am gândit atunci, niciodată, că această viață nu o să fie așa mereu”, spunea Sofia Ionescu-Ogrezeanu,în cadrul unui interviu pentru emisiunea Profesioniștii.
Sofia, căreia i s-a mai zis și Gherghina, a urmat școala primară în orașul natal, la învățătoarea Spiridonescu, după care a făcut primele șase clase la Liceul de Fete Fălticeni și ultimele două la Școala Centrală de Fete „Marica Brâncoveanu” din București, unde a luat bacalaureatul în 1939.
În toamna aceluiași an a intrat la Facultatea de Medicină Umană din București, pe care o termină în 1945. În timpul facultății, execută un prim stagiu de practică la oftalmologie. Al doilea stagiu îl face în 1943, în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, o localitate de lângă Fălticeni. De la 15 octombrie 1943 efectuează un stagiu de internat in Serviciul de Neurochirurgie din Spitalul nr. 9 din București, intrând în prima echipǎ neurchirurgicală, considerată echipa de aur, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești și doctorii Constantin Arseni și Ionel Ionescu, care la acea dată erau medici secundari în cadrul specialității.
„Pe vremea când am făcut prima operație, în 1944, nici bărbați neurochirurgi, nu erau în lume prea mulți. După un bombardament, un copil avea nevoie de o operație de urgență, și nu avea cine să o facă. Doctorul Bagdasar avea o supurație la o mână, secundarii lui aveau alte impedimente și, realmente, copilul murea sub ochii noștri. Bagdasar l-a întrebat pe intern dacă vrea să facă această operație și acesta a spus ”Nu! Nici vorbă”, apoi m-a întrebat și pe mine și eu am fost de acord, deși mă temeam că o să îmi tremure mâna. La sfârșitul operației, doctorul Bagdasar mi-a spus „Domnișoară, tu ai aptitudini! Te rog să rămâi la noi!”, povestea în cadrul emisiunii.
La absolvirea facultăţii, în anul 1945 s-a căsătorit cu medicul secundar dr. I. Ionescu, şi-a susţinut doctoratul în ianuarie 1946, iar în februarie a aceluiaşi an, secundariatul în neurochirurgie. Tânărul cuplu a locuit, timp de 7 ani în spital, asigurând gardă permanentă, iar 15 ani nu au avut concediu de odihnă. În ceea ce o priveşte, Sofia Ionescu, pentru cei 2 copii, nu a avut nicio zi de concediu prenatal şi doar o lună postnatal, mărturisind: „Copiii mei n-au avut mamă. Eu eram mereu obosită, munceam la policlinica cu plata de două ori pe săptămână, ca să-mi suplimentez veniturile. Pot să jur că n-am cerut niciodată bani. Nu spun că n-am primit de la unii, dar n-am condiţionat niciodată operaţiile”.
Sofia Ionescu-Ogrezeanu și-a găsit timp și pentru instruirea tinerilor medici cărora le-a descifrat tainele dificilei sale specialităţi ca şi tehnica explorărilor cranio-cerebrale, şi-a luat primariatul în 1954 (atestată de Ministerul Sănătăţii în 1958), redactarea lucrărilor ştiinţifice realizând-o între orele 2-4 noaptea, efectuând în îndelungata-i activitate ca singur autor sau în colaborare, peste 120 articole, publicate în revistele de specialitate în ţară şi străinătate cu o medie de 2-3 pe an.
În 1970, Sofia Ionescu a fost la Paris şi Lyon, iar medicilor francezi nu le-a venit să creadă că în faţa lor se afla o femeie neurochirurg. Ca un test, au rugat-o să le arate mâinile, pentru a vedea dacă are bătătura pe inelar, specifică neurochirurgilor ca urmare a folosirii „pensei gouge”, instrument cu ajutorul căruia se rupe osul când se efectuează operaţii pe creier sau pe coloană. Bătătura era mai mare decât orice aşteptare, ea constituind mărturia celor 25 de ani de operat la secţia de tumori cerebrale şi a celor 22 de ani la sectia de compresiuni vertebro-medulare Pentru francezi, a fost o dovadă de competenţă și de recunoaştere.
„Îmi pare rău că nu mi-am găsit timp să-mi scriu memoriile. Aş fi putut să spun tinerilor neurochirurgi cum am făcut meseria asta. Aş fi putut să descriu tehnici inedite, folosite ad-hoc in situaţii imprevizibile şi nenumărate întămplări cu rezultate fericite. Pentru că munca mea din aceşti 47 de ani ar fi încăput foarte bine în două vieţi. Aş fi avut ce să le spun!„, mărturisea Sofia Ionescu.
image description
Pentru meritele deosebite dovedite încă din anii studenției, Sofia Ionescu a fost răsplătită cu Semnul de Distincție al Crucii Roșii (1943), cu insigna „Evidențiată în Munca Medico-Sanitară (1957), cu medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei” (1964), cu medalia „25 de ani de la Proclamarea Republicii” (1972).
În 1996 a primit Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de excepție, Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu” și Diploma de Onoare a Confederației Naționale a Femeilor din România. Tot în acel an, 1996, a devenit membru al Societății Române de Istoria Medicinii, iar în 29 martie 1997, Membru Emerit al Academiei de Științe Medicale.
I s-a decernat Diploma de Onoare a A.N.F.D.U.R., Premiul “Inginer Elisa Leonida Zamfirescu”, Diploma de Onoare pentru merite deosebite în promovarea științei și tehnicii în România, Diploma de Onoare a Societății de Istoria Medicinei, Diploma de Cetățean de Onoare al Municipuilui Fălticeni și Medalia de Onoare a aceluiași municipiu, culminând cu acordarea celei mai înalte distincții din România, Steaua Republicii, în grad de cavaler, pe care a primit-o la începutul lunii martie 2008.
Până la trecerea ei în nefiinţă la data de 21 martie 2008, şi-a continuat preocupările şi activitatea ştiinţifică ca membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale în 1997 (12 aprilie), în anul 2002 (29 august), fiindu-i echivalat titlul de cercetător ştiinţific principal gradul I cu cel de profesor. După îndelungate cercetări iatro-istorice de peste 30 de ani, la 17 septembrie 2005 la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Maraketsh) a fost atestat faptul că Sofia Ionescu-Ogrezeanu este prima femeie neurochirurg din lume.
Sursa: http://www.medicalstudent.ro/
Lasa un raspuns