Cu sprijinul AUR, PSD Suceava a reușit să dea ambii vicepreședinți ai Consiliului Județean. Completarea echipei de conducere a acestei instituții a fost posibilă joi, 12 decembrie, în cadrul ședinței deliberativului.
Astfel, AUR confirmă legătura strânsă cu PSD la Suceava, unii dintre consilierii AUR , inclusiv în plenul ședinței nereușind să se abțină în legătură cu privire la opțiunea votului.
„Pentru zâmbetele pe care le aveți pe fețele dumneavoastră, domnilor consilieri de la PNL, voi vota”, a spus Daniel Prelipcean.
Pseudo liderul AUR mai marchează, astfel, o reușită în interiorul partidului său și în exteriorul acestuia. În acest sens, rezultatul votului ne oferă o fotografie de moment pentru reprezentanții AUR din CJ Suceava: Ionel Vasiliu, consilier și așa-zis lider al Organizației Județene, a declarat înainte de ședință, pentru SuceavaLive, că AUR va vota împotrivă. Odată începută ședința, de Ionel Vasiliu a mai ascultat doar Ionel Vasiliu și consilierul județean Ursachi Daniel, însă parțial, acesta susținând prin vot un vicepreședinte pentru PSD.
Daniel Prelipcean, tânărul consilier județean ce a experimentat politica și din partea PNL, este un apropiat al președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Şoldan, și un membru „de AUR”, a votat pe linie pentru PSD.
Gabriela Sadovschi, cea mai țipătoare voce a AUR Suceava, suspectată de acțiuni ce nu respectau linia de partid, precum și de acțiuni cu iz penal, la nivelul localității Frasin, a fost, și de data aceasta, cu sufletul și votul alături de partidul ce a lansat-o în politică: PSD. O apropiată a vicepreședintelui Stelian Simeria, de la care obișnuiește să „ia lumină”, aceasta i-a oferit un vot din toată inima. La fel și domnului director Nicolae Robu.
În concluzie, AUR nu reușește să gândească unitar nici măcar în interior, cu atât mai puțin să aibă responsabilități în strânsă legătură cu viața cetățeanului.
Aceste bâlbe politice mai confirmă o dată, dacă mai era nevoie, apropierea dintre cele două partide, respectiv PSD și AUR, la nivelul județului Suceava.
PNL, se pare, rămâne în opoziție la nivelul județului.
PS: De asemenea, viitorul apropiat ne va arăta și ce a primit AUR pentru votul de astăzi: câte funcții de conducere și nu numai la nivelul instituțiilor.
Stelian Simeria și Nicolae Robu, oameni de bună credință
Prof. Nicolae Robu este un cunoscut și respectat profesor și director din județul Suceava. El este directorul Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana, unitate școlară cu cel mai mare număr de elevi din județul nostru.
Prof. Robu este cunoscut ca un dascăl implicat, dar și ca un manager ce a accesat fonduri europene și a fost un incontestabil gospodar când a venit vorba despre Liceul „Ștefan cel Mare” din Cajvana.
Istoria ocupă un loc fruntaș în inima sa, acesta reușind să insufle și elevilor dragostea pentru momentele marcante existențe de-a lungul vremii.
Economistul Stelian Simeria, cunoscut pentru profesionalismul său, a fost șef al Comisariatului Județean al Oficiului pentru Protecția Consumatorului Suceava. De altfel, Stelian Simeria a fost și inspector CNA, dar a activat și în mediul privat.
RALUCA BERCEA – REDACTOR ȘEF SUCEAVA LIVE
Lasa un raspuns